Și totuși, ”surpriza” de la ultimele alegeri, cînd toți așteptau o prăbușire a PNL, iar rezultatul a fost invers, este mult prea mare.
Cam la fel de mare ca inversarea produsă între cele două tururi de scrutin, la prezidențialele de acum cinci ani, cînd a cîștigat Zapciul Culaie.
Stranie coincidență, care nu poate duce cu gîndul decît la faptul că europarlamentarele au fost măsluite.
Doar orbii pot înghiți astfel de anomalii electorale, cum au fost și alegerea lui Culaie, și cele două rînduri de alegeri prezidențiale cîștigate, de fiecare dată la mustață și încălcînd toate evidențele, de Băsescu.
Asta fără să mai pomenim de bătaia de joc la adresa votului alegătorilor, care se tot practică din 2012 încoace, vezi referendumul pentru demiterea Băsului suprem, ruperea și trădarea totală executată de USL, precum și cei trei premieri puși de PSD, după cîștigarea en-fanfare a alegerilor parlamentare din 2016.
Deși sunt cîștigate rînduri consecutive de alegeri în numele celor care îi urăsc pe băsiști și tot ce reprezintă ei, guvernările instaurate de aceste alegeri eșuează rînd pe rînd lamentabil. Deși au avut majoritatea confortabilă în Parlament, atât Uniunea Social-Liberală, cît și Alianța PSD-ALDE, orchestrată de Liviu Dragnea, nu au făcut să se adeverască decît mult prea puține din promisiunile pentru care au obținut votul.
Și nu neapărat că nu s-a încercat îndeplinirea acestor promisiuni, cel puțin de către unii dintre cei aleși, ci pentru că a existat întotdeauna o rezistență oarbă a unui uriaș aparat de propagandă orchestrat magistral și a unor instituții ale statului care nu au nimic de-a face cu democrația și cu interesul cetățenilor, rezistență a Sistemului securist ce conduce această țară și care efectiv a blocat realizarea actului guvernării, de către cei ce au cîștigat în mod legitim alegerile.
Rebeliunea neo-liberală orchestrată de 30 de ani încoace în permanență de instituțiile statului, împotriva propriilor cetățeni, a făcut ca de fiecare dată să fie aduși în funcții de decizie indivizi fără nici un fel de reprezentativitate ori legitimitate, pe care nu i-a votat nimeni și care nici măcar nu se revendică a fi reprezentanți ai interesului popular.
În prezent, unei majorități dovedite la ultimele alegeri parlamentare i se bagă brutal pumnul în gură de către un Președinte, un Premier și virtual de către toată clasa politică ce marșează în continuare pe trădarea interesului național și subjugarea României către interesele străine.
Asistăm la o adevărată spirală a tăcerii, întreținută cu brio de mass media securiste, în care opiniile suveraniste, anti-globalizare, anti-UE și anti-înarmare nu mai sunt exprimate de nimeni, fiind rapid și eficient reduse la tăcere, deși o mare parte a populației împărtășește aceste puncte de vedere.
Cel puțin din 2004 și până în prezent, indiferent de cîte ori au fost pulverizați de votul popular, băsiștii sînt din nou și din nou înscăunați de către Sistem la manete, pentru a desăvîrși opera de trădare a acestui popor și de distrugere a țării.
Un fleac! De 15 ani ne ciuruiesc.