Cei care strigă ca democrația se află în pericol în România și că Parlamentul, cel ce ar trebui să fie organul reprezentativ suprem al poporului român, este supus unor atacuri concentrate vizînd dizolvarea sa, pentru a face loc unui Stat militarizat, nu au nici o șansă în încercarea de a mai salva ceva din drepturile omului.
Asta pentru că în primul rînd cei ce formează Legislativul, adică parlamentarii, în cea mai mare parte a lor, nu sînt altceva decît o hoardă de descreierați, care își urmăresc doar propriiile interese și propria bunăstare.
În timp ce țara este supusă jafului nemilos extern, în timp ce sărăcia și excluziunea socială ating cote alarmante, în timp ce haosul social aproape că a adus dezintegrarea societății și însăși Democrația se află la un punct major de cotitură, grija parlamentarilor este să își voteze o Lege a Vînătorii cît mai favorabilă, în detrimentul tuturor celorlalte aspecte ale unei vieți civilizate și democratice în România.
Este cunoscut faptul că numărul de vînători este foarte mare între parlamentari, pentru că nu poți să fii un țărănoi semianalfabet, parvenit și gras ca un porc, dacă nu omori, invocînd sportivitatea, niște animale fără apărare.
Degeaba ai bani și putere, dacă ești un impotent căruia i-a înghițit cimpoiul de burtă bărbăția, așa că uciderea animalelor sălbatice, folosind arme de foc puternice și exacte, îți lăsa măcar amăgirea că ești și tu bărbat.
Trebuie spus că legea care reglementează vînătoarea în România este una dintre cele mai permisive din Europa, ceea ce face ca numeroși ”bărbați” din toată lumea să vină în țara noastră pentru a măcelări păsările și animalele autohtone.
În general vorbind, mediul este supus în mod permanent unor agresiuni extrem de violente, sub oblăduire legilor și a autorităților, care nu au nici o problemă să asiste impasibile la tăierea pădurilor și la distrugerea ireversibilă a florei și faunei din România, ba, din contră, se poate spune că încurajează cu voioșie acest proces.
Distrugerile sînt atît de dramatice, încît numeroase semnale au fost trase inclusiv din afara României, de către organizații și persoane particulare, care nu înțeleg cum poporul român nu ridică un deget pentru a opri prăpădul care s-a abătut asupra moștenirii sale naturale, asupra pădurilor, păsărilor și animalelor, de cele mai multe ori rămase unice în Europa.
Situația animalelor sălbatice și domestice, deopotrivă, este atît de precară, încît românii au ajuns să fie considerați, nu fără temei, barbarii Europei, niște sălbatici care nu pot resimți compasiune pentru nici un fel de vietate și care privesc regnul animal doar prin prizma avantajelor directe pe care acesta le poate aduce.
Vînătoarea este dealtfel un ”sport” foarte practicat în rîndul românilor, care, după ce și-au făcut praf societatea și economia, s-au întors împotriva fiarelor din codru și a codrului însuși, ca să nu rămînă ceva nedistrus de nebunia ultimului sfert de veac.
O situație aparte este cea a animalelor domestice, cu sau fără stăpîn, care sînt torturate în cel mai groaznic mod posibil de către românii care se laudă cu mii de ani de istorie și civilizație, dar pe care îi doare mîna, pe foarte mulți dintre ei, să dea o cană cu apă unui cățel însetat.
Și în acest caz, autoritățile mai degrabă încurajează acest comportament barbar, fiind foarte rare pedepsele acordate pentru numeroasele acte de chinuire și omorîre în condiții groaznice a animalelor domestice.
Legea Eutanasierii cîinilor fără stăpîn, cunoscută și sub infama denumire de ”Legea Ionuț”, este doar un exemplu al modului prin care Statul român găsește de cuviință să încurajeze relele tratamente asupra animalelor, să dea apă la moară descreieraților care găsesc plăcere în chinuirea și uciderea unor animale fără apărare.
Mai nou, ei i se adaugă proiectul de Lege a Vînătorii, propus de Parlament, care stipulează că toată lumea, începînd cu ciobanii, cu posesorii de terenuri agricole și păduri și terminînd cu simplii posesori de cîini, trebuie să îndeplinească, fără comentarii, poftele impotenților plecați în căutarea bărbăției pierdute, mai exact la vînătoare.
Orgoliul dement al unor incapacitați ai sorții, prin lipsa lor cronică de empatie și omenie, care se încăpățînează să se creadă mai gozavi decît alte viețuitoare și chiar decît concetățenii lor, este pus, prin lege, în fața oricăror alte considerente: economice, de mediu, privind proprietatea, de bun-simț, de respect și așa mai departe.
Cei care doresc ca aceste enormități să dispară, ca legi precum Legea Ionuț sau Legea Vînătorii să nu mai producă efecte atît de nocive, au o singură șansă: să reacționeze, să protesteze virulent, să se facă auziți, să fie foarte vocali, uniți și organizați, să pună presiune pe autoritățile criminale și pe cei care au ajuns, spre rușinea acestui popor, în funcțiile de decizie.
Altfel, criminalii și imbecilii vor zburda în continuare, în această țară de poveste, cu animale și oameni sălbatici.
