Ne-țara

harta-romaniei

În cei 25 de ani de ne-capitalism și ne-democrație care au trecut de la Ne-revoluția din decembrie 1989, ne-partidele care formează ne-clasa politică au ajuns să ne-organizeze ne-alegeri.

Cu ocazia acestor ne-scrutinuri, ne-cetățenii, adică cetățenii care nu au nici un fel de drepturi, sînt chemați să își exercite ne-dreptul (din moment ce nu au pe cine) de a alege, în urma unor ne-campanii electorale presărate cu ne-dezbateri.

Astfel ei își pot exprima ne-preferința pentru candidatul pe care îl ne-agreează cel mai puțin, ca o modalitate deja încetățenită de a alege răul cel mai mic.

Ne-televiziunile de știri joacă aproape întotdeauna un rol foarte important în tot acest proces, diferiți ne-jurnaliști, mai mari sau mai mici, mai deștepți sau mai proști, constituindu-se în adevărate guri de tun ale propagandei ce diseminează ne-programele electorale ale celor ce aspiră la diversele dregătorii publice puse la bătaie.

Iar ne-cetățenii cu ne-creiere în cap se lasă de fiecare dată prostiți, se constiuie în tabere pro și contra unul sau altul, irosind resurse și arzînd pasiuni, doar de dragul de a se minți că sînt liberi și trăiesc într-o țară în care voința lor contează.

Oricum, tot efortul este în zadar, pentru că ne-alegătorii au doar posibilitatea de a pune în funcții ne-președinți și ne-parlamentari, care nu au nici un fel de drept de decizie, din moment ce Ne-statul român este condus exclusiv din afară de ne-aliații și ne-prietenii SUA și UE.

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg