Motto:
”Sînt convins că există și nemulțumiri la adresa guvernării PSD, dar lumea tot cu noi o să voteze, adică, ce naiba, să fim serioși…”
– Liviu Dragnea.
Dacă PSD l-ar fi suspendat pe zapciul Culaie la vremea lui, în decembrie 2016 / ianuarie 2017, cînd avea deja toate motivele să o facă și, în plus, se bucura de forța și încrederea pe care populația și-a manifestat-o prin votul covărșitor exprimat în alegerile de acum aproape doi ani, azi nu mai aveam despre ce vorbi.
Nu mai vorbeam despre Iohannis, despre #rezist, despre tineri frumoși și liberi, despre jandarmi și lovituri de stat, despre neo-nazism, haos și anarhie.
Și, fără doar și poate cel mai grav, nu mai vorbeam despre pericolul major legat de destatalizarea României.
Am fi vorbit în schimb despre fondul suveran pus la cale de PSD, o nouă trădare de proporții la adresa țării, prin care ultimele active de valoare ale Statului se vor pierde pe Apa Sâmbetei.
Despre guvernul de semi-analfabeți și analfabeți funcțional cu care vrea PSD să conducă țara, am fi vorbit despre pesta porcină, despre resursele naturale ale României și cum sînt ele în continuare cedate pe doi lei.
Sau despre cum partidul aflat la guvernare este de fapt unul de dreapta, de factura conservatoare, ce poartă în primul rînd de grijă deținătorilor de capital, iar interesele angajaților nu sînt reprezentate de nimeni.
S-ar fi vorbit poate despre adevăratele teme care contează, relația României cu SUA și Uniunea Europeană, despre oportunitatea trecerii la euro, despre baroni locali și ceea ce înseamnă cu adevărat regionalizarea.
Multe teme pe care Guvernul le vrea trecute sub tăcere ar fi inundat poate spațiul public. Poate chiar s-ar fi găsit unii să vorbească despre numărul foarte mare de români care în prezent nu sînt reprezentați în nici un fel pe eșicherul politic.
Dar așa, tot poporul vorbește despre un singur lucru, despre Iohannis și compania, întreaga țară fiind prinsă într-un război fratricid, din care toată lumea, mai puțin cei ce îl întrețin, are de pierdut.
O privire mai atentă ne dezvăluie cum cel mai important, dacă nu singurul atu electoral al PSD a fost și rămîne #rezist. Este aceeași teză după care este condusă România, din 1990 încoace, a răului cel mai mic. Dar, poate pentru că oamenii începeau să se prindă și a fost nevoie de mai multă convingere, s-a trecut la radicalizarea întregii atmosfere și la împingerea în extremism a părților combatante.
Că nu se vrea sau nu se mai poate ca extremiștii să fie controlați, nu importă foarte tare.
Important este că, avînd o majoritate zdrobitoare în Parlament, PSD a avut în mîini pîinea și cuțitul, pentru a face ca țara să nu ajungă la degringolada în care este astăzi.
Pentru un partid care deține guvernarea și majoritatea în Parlament, este deja penibil, la aproape doi ani de cînd a cîștigat alegerile, să spună că este sabotat de ”statul paralel”. Dacă ai toate pîrghiile să demantelezi acest ”stat paralel” și nu o faci, nu înseamnă altceva decît că te identifici cu el.
Niște ochi lucizi ar trebui să vadă: faptul că PSD încă se mai luptă sau se face că se mai luptă cu ”statul paralel”, Iohannis, #rezist sau orice alți inamici convenabili nu ar trebui să fie un motiv de laudă, încredere și susținere.
Din contră, este dovadă de mare slăbiciune sau, mai rău, de rea-voință și trădare a mandatului primit de la alegători.
