Victoria reprezentantului globalizării corporatiste, la alegerile prezidențiale din Franța, în dauna lui Marine Le Pen, a stîrnit reacții triumfaliste, exprimînd o bucurie aproape isterică, de-a dreptul deșănțată, în mass media din România.
Jurnaliști, politicieni și ”formatori de opinie” și-au pus, toți deopotrivă, fustele în cap, duminică seară, parcă pentru a putea vedea toată lumea ce tare le intrase europenismul la apă.
Totul a culminat marți, pe 9 mai, cu sărbătorirea aproape furibundă în țara noastră a Zilei Europei, dimpreună cu vizita șefului Comisiei Europene la București, (luxem)burghezul Jean Claude Juncker, venit în colonie să se desfete pentru cîteva zile cu un cult al personalității executat cu patos.
În același timp, clasa politică, toți oficialii Statului și mass media aservite Sistemului au ținut sub tăcere alte două evenimente istorice, de însemnătate deosebită, petrecute pe 9 mai: Independeța României și Ziua Victoriei împotriva fascismului, în Al Doilea Război Mondial.
Cît despre modul ostentativ în care stăpînul de la Bruxelles l-a pupat părintește pe chelie pe vechilul lor cel mai de încredere, Traian Băsescu, nu este decît o reliefare extrem de grafică a faptului că, în 2009, nu Kovesi, Coldea, Oprea și Andronic l-au păstrat pe tatăl Ebei în funcția supremă a țării, în dauna votului popular.
Stăpînirea străină a făcut-o, adică SUA și UE, la fel ca în 2012, pentru ca Băsescu să poată aplica măsurile demente de austeritate și jaf!
Toată telenovela de prost gust cu Ghiță, cu Kovesi, cu Oprea, Ponta, Coldea, Maior, Dâncu, Băsescu și toți acești trădători de țară, la fel ca virtual întreaga clasă politică post-decembristă, nu este decît o confirmare a ceea ce orice om cu capul pe umeri ar trebui deja să știe: ”democrația” românească e o mare mascaradă.
Încă din 1990 și pînă acum românii au fost conduși de securiștii care l-au omorît pe Ceaușescu pentru ca să poată jefui România, cu largul concurs al străinilor și în numele intereselor noii stăpîniri, cea străină.
Iar ce s-a întîmplat, în ultimii ani, în Romania, a fost doar proiectul-pilot pentru politicile anti-democratice ale UE, care vizează înlăturarea democrației și exercitarea Puterii de către un grup de birocrați ce nu au nici o legătură cu interesul popular.
În afară de faptul că sînt secătuite de resursele naturale și folosite ca piața de desfacere, țările din estul Europei sînt folosite și pe post de cobai pentru măsurile și programele gîndite de imperiul globalist, urmînd ca ulterior acestea să fie aplicate în toată Uniunea.
De exemplu, Uniunea Europeană a încercat pentru prima dată în Cipru programul de bail-in, adică acoperirea datoriilor suverane și ale sistemului bancar cu depozitele cetățenilor. Acum, măsura e valabilă la nivelul întregii UE.
În România s-a încercat în premieră guvernul de tehnocrați, în fapt de birocrați UE, autocrați și nereprezentativi. Acum, după victoria ”centristului” Macron, adică un individ apolitic, a cărui singură doctrină și platformă program este globalizarea corporatistă, guvernul de ”tehnocrați” se va implementa și în Franța.
Însă corporația continentală în care vrea Uniunea Europeană, brațul birocratic al imperiului globalist, să transforme Europa, va rămîne doar o utopie, în condițiile în care multe din popoarele din Sudul și Estul continentului se anunță tot mai nemulțumite de statutul de cetățeni de mîna a doua, pe care îl pregătește pentru ele centrul de la Bruxelles.
Cu atît mai grotesc este cultul Uniunii Europene menținut de propaganda oficială din România, cea mai săracă țară din UE, spoliată și batjocorită de bogații Europei, cu cît Uniunea își trăiește, cu Le Pen sau fără Le Pen în fruntea Franței, zilele de pe urmă, cel puțin în forma în care există ea azi.
Anunțul a fost făcut deja de factorii de decizie de la Bruxelles, care pregătesc ”o Uniune în mai multe viteze”, România fiind inclusă, desigur, în treapta march arriere, adică ”marș de aici”.
Totul pleacă de la refuzul statelor bogate din UE de a le sprijini financiar pe cele mai puțin dezvoltate, pentru a recupera decalajul de dezvoltare și discrepanțele în ceea ce privește nivelul de trai al oamenilor din diferitele țări, în condițiile în care se vorbește despre cetățeni europeni egali în drepturi.
Pe fondul discrepanțelor și al nedreptăților majore, mitul Uniunii și al cetățeanului european nu mai are multe zile. Rămîne de văzut însă care țări vor ieși întărite și care distruse din debandada de final.
Orice guvern normal la cap, într-o țară cu economia integrată în cea europeană, ar căuta încă de pe acum să lege relații comerciale noi, să găsească piețe noi de desfacere, în afara UE, unde va fi moartea economiei o vreme, dupa dezmembrare și dispariția pieței comune. Iar economia României, atîta cîtă este ea, e integrată 90% în cea europeană, mulțumită unor ”vizionari” ca Băsescu.
România, anacronică și ruptă de realități, are puțini sorți de izbăndă să treacă cu bine peste anii care vor veni. La noi himere precum fondurile europene, zona Schengen, moneda euro, au atins proporții monstruoase în propaganda oficială.
Dar, oricît de bine realizată ar fi, propaganda nu ține de foame. Nu la nesfîrșit.