Articolul de mai jos a fost scris de mine acum aproape patru ani de zile. În lumina ultimelor evenimente şi a celor mai recente apariţii publice ale nePreşedintelui Traian Băsescu, mă văd nevoit să fac din nou referire la el, deşi a mai fost publicat.
“Un buboi purulent
Cariera prezidențială a lui Traian Băsescu a început cu o cacealma de proporții despre care nu se mai spune acum mai nimic. Băsescu nu a avut nici o reținere în a vărsa un șuvoi de lacrimi mai mult sau mai puțin fierbinți pentru a-l (chipurile) căina pe Stolojan, cel ce ulterior va deveni singurul revoluționar din Piața Universității care ar putea să și cumpere piața cu totul, la o adică.
Cu ocazia micii înscenări tragi-comice din campania electorală, Băsescu avea să își arate măsura talentului său de farsor, de jucător la bluf și la cacealma, de pokerist politic fără scrupule. Dealtfel, ocaziile de a-și pune în practică talentul nu vor întîrzia să apară, iar micul Machiavelli de Dîmbovița nu va ezita să o facă.
În lupta pentru Președinție el va reuși să încline voturile în favoarea sa, profitînd de antipatia foarte extinsă în rîndurile populației față de contracandidatul său, Adrian Năstase, dar și de pocnitoarea politică aruncată pe piață, aceea că Năstase ar fi încercat să fraudeze alegerile. Aceste acuzații nu au fost niciodată dovedite, iar Băsescu va continua să își consolideze cariera politică otrăvind fîntînile și pîrjolind holdele bunului simț.
Din noiembrie 2004 și pînă în prezent, românii au devenit fără voia lor cobai pentru diferitele metode, tehnici și tactici de propagandă și înșelătorie politică aplicate de către Președintele lor. Dealtfel, un președinte mai nimerit pentru actuala stare de degringoladă socială din România nici nu se putea găsi. Băsescu a reușit performanța greu de atins de a dovedi prin acțiunile și declarațiile sale că deține toate caracteristicile negative de care este acuzat poporul pe care îl conduce că le-ar avea.
Ca o ironie a sorții, un om ajuns Președinte printr-un accident istoric, accident numit Adrian Năstase, a arătat că oricum este un exponent de seamă al celor mai mulți români de rînd. Lipsa de educație, mitocănia, grobianismul, tare de care este acuzată societatea autohtonă că ar fi iremediabil afectată, au devenit pentru Băsescu un model de comportament și o platformă ”politică”.
În condițiile integrării Românei în Uniunea Europeană, s-a vorbit pînă la epuizare despre faptul că românii, ca popor, trebuie să treacă printr-un proces rapid, dar fundamental, de emancipare. Că este nevoie de modele sociale și politice, de oameni care să se constituie în repere ale europenismului autohton. În total contrast, Băsescu nu a fost decît un reper de cameleonism, de gîlceavă, de arivism politic și nu numai.
A plîns, rîs, a hăhăit, s-a făcut frate și cu Dracul ca să treacă puntea procentelor din sondaje, dovedindu-se a fi cel mai mare rău de care România se putea lovi în încercarea de a nu se complace într-o stare de ignoranță și marginalizare istorică.
Mass media au fost suprasaturate de aventurile Marinărașului cel viteaz, care nu a găsit nici un prilej ca fiind prea desuet pentru a căpăta vizibilitate media și a fi în acest fel mereu în casele românilor. Au devenit deja celebre băile sale de mulțime în care pretinde că se face frate cu poporul amărît și înfometat care se înghesuie să îi strîngă mîna în speranța ca așa va scăpa de foame.
Nu este de mirare că, în aceste condiții, vestea că Băsescu va fi supus unei intervenții chirurgicale a fost primită de unii români cu o satisfacție nedisimulată. Manifestîndu-se timp de aproape 3 ani ca un boier pe feuda proprie, Traian Băsescu a stîrnit în opozanții săi reacțiile pe care orice dictator le trezește în sufletul celor asupriți, căci cei ce nu au fost atît de ignoranți pentru a se supune orbește noului Tătuc au intuit că, încet, dar sigur, premisele pentru instaurarea unui nou regim dictatorial sînt îndeplinite.
Dacă, în condițiile unei societăți civilizate, boala unui om, fie el și Președintele, nu reprezintă decît motiv de sinceră compasiune din partea concetățenilor săi, iar reacțiile pe care opozanții lui Băsescu le-au avut în România nu pot ține, omenește vorbind, decît de patologic, românii care i-au dorit lui Traian Băsescu să domine sondajele făcute printre drăcușori și cazane cu smoală au avut toată justificarea din lume. Pentru că Băsescu nu culege decît ce a semănat.
Lupta nemiloasă pe care el a dus-o cu orice potențial adversar al său, politician sau om de rînd, încălcarea, strict în interes propriu, a oricărei reguli ce ar fi ținut nu numai de lupta politică, dar și de civilitate și bun simț, încercarea de a profita, lipsit de orice scrupul, de cel mai mic amănunt pentru a-și îmbunătăți imaginea, au făcut ca anunțul unei iminente intervenții chirurgicale asupra Președintelui să fie privit de mulți ca fiind doar o altă luptă din continuul război băsescian de atragere a atenției asupra pesoanei sale.
Numai din acest punct de vedere și trebuie meditat asupra calității umane și politice a celui pe care îl numim Președintele României. Pentru orice alt politician sau om de rînd, anunțul unei probleme de sănătate ar fi fost primit de către concetățenii săi cu compasiunea cu care trebuie tratată a astfel de problemă delicată. În cazul lui Băsescu însă, s-a pus problema dacă nu cumva este doar un alt joc politic, întocmai ca în fabula cu Petrică și Lupul. Deși se prea poate ca de data aceasta Petrică Băsescu să fii avut reale probleme de sănătate, el nu a mai fost crezut de o bună parte a românilor.
Mai ales că întreaga poveste a fost tratată din nou de către staff-ul prezidential exclusiv sub aspect imagologic, atît înainte cît și după operație. Băsescu a arătat, dacă mai era nevoie, că mitocănia și proasta creștere nu pot fi anihilate nici de o (prezumtivă) anestezie generală căci, de cum s-a pus din nou pe picioare, și-a reluat nestingherit glumele de cel mai cras prost gust posibil.
Un președinte ca Traian Băsescu poate avea succes doar într-o societate asemeni lui. Din păcate, societatea românească este bolnavă de ignoranță și superficialitate, de minciună și trădare. Sărăcia și lipsa educației au condus la o cursă nebună spre parvenitism, cursă în care cei mai slabi sînt călcați în picioare și dați deoparte fără milă. Mitocănia generalizată, răutatea atotprezentă, lipsa celei mai mici urme de grijă a românilor față de cei de lîngă ei, au făcut ca societatea să devină un organism bolnav, iar organismele bolnave își pierd, după cum se știe, capacitatea de autoapărare.
Atunci ele sînt invadate de eczeme, de răni deschise prin care pot fi atacate de viruși, bacterii sau viermi, de pustule pline de lichid purulent care se umflă, cresc și se dezvoltă pînă cînd aduc organismul afectat la o stare de rău iremediabil, fără a-i lăsa vreo șansă de supraviețuire.
scris de A.I. luni, 10 septembrie 2007″
Din păcate, minciunile şi ticăloşiile ce au urmat din partea lui Traian Băsescu, ulterior anului 2007, aveau să le surclaseze de departe pe cele descrise în articolul de la acea dată. Iar articolul în sine este parcă mai de actualitate ca niciodată.
În prezent, s-a ajuns la situaţia paroxistică de a trasa din nou linii pe harta României, se vorbeşte despre desfiinţarea judeţelor istorice pentru prima dată după diminuarea influenţei sovietice în ţara noastră. Iar pretenţiile iredentismului maghiar sînt foarte aproape să stîrnească o situaţie foarte periculoasă care, o dată scăpată de sub control, nu se ştie la ce grozăvii poate duce.
România se află, ca urmare a guvernării criminale instaurată şi sprijinită în continuare de Traian Băsescu, pe fundul prăpastiei. Atît din punct de vedere politic, cît şi economic, social, moral, naţional şi al relaţiilor internaţionale.
Traian Băsescu acţioneză din ce în ce mai evident ca agent al unor interese care nu au nimic în comun cu interesul naţional. Din contră, se doreşte uciderea a însăşi fibrei naţionale româneşti, cu consecinţe nefaste pe termen lung de acum înainte.
Ca urmare, conştiinţa naţională este foarte aproape de a-şi da obştescul sfîrşit, răpusă de buboiul purulent care s-a dovedit a fi mult mai nociv decît puteau prevedea şi cele mai negre aşteptări. În locul poporului român rămîne doar un surogat, o mulţime de oameni aflaţi în degringoladă pe toate planurile, dar mai ales în plan moral.
Iar buboiul purulent s-a tranformat în cancer şi s-a răspîndit deja în tot corpul, la toate nivelurile, fără posibilitate de vindecare. Un mic Băsescu poate fi întîlnit acum la fiecare colţ de stradă, dar şi în majoritatea funcţiilor publice, mai mari sau mai mici.
Aşa cum se ştie, pentru cancer nu există încă un leac. Există doar chimioterapia care omoară boala, dar pentru asta celulele sănătoase trebuie slăbite în aşa măsură, că însăşi viaţa pacientului este pusă în pericol.
Cancerul trebuie fără doar şi poate eliminat. Dar poate că este prea tîrziu ca organismul ce a fost odată poporul român să supravieţuiască.
