Atunci cînd s-a vorbit, pentru prima dată, de “băsiști” și “băsism”, cuvintele erau folosite pentru caracterizarea plină de dispreț a celor ce îl susțineau necondiționat, pînă în pînzele albe, pe spionul străin de la numele căruia au derivat cele două epitete.
Ulterior, ele au căpătat o conotație mai largă, prin prisma ticăloșiilor nemaiîntîlnite la care s-au dedat, atît Măritul Băs, cît și slugile sale mai mărunțele, începînd cu Emil Bok și terminînd cu Cristian Preda.
Așa cum, în anii guvernării pedeliste, boc a devenit substantiv comun sinonim cu slugărnicia, videanu doar un alt termen pentru hoție, turcescu – o descriere elocventă a coloneilor din presă, iar banciu un neologism pentru cur, băsismul a ajuns să fie asimilat ticăloșiilor de tot felul.
Cine este ticălos, este băsist.
Cine reprezintă interesele străine în detrimentul românilor, cine pune umărul la spolierea prin privatizare (sic!) a ultimelor rămășițe din avuția națională, cine cedează pe doi lei resursele țării, ese băsist.
În consecință, cine susține exploatările pe bază de cianuri și fracturare hidraulică, cine este complice la dispariția pădurilor din România, aparține acelorași rețele mafiote caracterizate de băsism.
Omorîrea în chinuri a animalelor sălbatice și domestice deopotrivă, eutanasierea cîinilor, distrugerea definitivă a sistemului de sănătate și a celui de învățămînt, umilirea batrînilor și bolanavilor din această țară, punerea pe butuci a economiei naționale, sînt fapte ticăloase ce țin tot de panoplia nemerniciilor băsiste.
Cedarea de suveranitate, regionalizarea țării, sînt, de asemenea, teme băsiste preluate, iată, cu atîta voluptate de cei ce dețin în prezent majoritatea parlamentară și guvernarea.
Să rămîi cantonat, acum, la mai bine de un an de zile de la referendumul eșuat pentru demiterea lui Băsescu, în paradigma ce împarte jucătorii de pe eșicherul politic în băsiști și anti-băsiști, este o clară dovadă de prostie și incapacitate de adaptare la realitățile politice, sociale și economice românești.
Sau, după caz, este o manipulare ordinară, menită să îi dezbine și pe mai departe pe români. După cum se poate vedea cu ochiul liber, toată clasa politică românească este una băsistă, din moment ce achesează fără rezerve la schizofreniile bășite de locatarul ilegal de la Cotroceni.
Iar cei mai mari băsiști în funcție nu sînt alții decît liderii USL, Victor Ponta și Crin Antonescu. În urma prestației lor lamentabile, Traian Băsescu este încă un factor major de putere în România, deși 9 din 10 români și-au exprimat opțiunea de a-l vedea debarcat din scaunul de Președinte.
Ponta și Antonescu s-au dovedit a nu fi altceva decît niște momeli patetice, niște jokeri din mîneca intereselor obscure care îl vor și pe mai departe pe Băsescu vătaf peste România.
Mai mult decît atît. Cu cît țipă useliștii, dimpreună cu lăutarii lor din mass media, împotriva băsiștilor și se bat cu anti-băsismul în piept, cu atît susțin mai tare măsuri și acțiuni eminamente băsiste, cum ar fi exploatarea de la Roșia Montană, fracturarea hidraulică și eutanasierea cîinilor fără stăpîn.
Și, cînd li se bate, în mod justificat, obrazul, că au mințit cu nerușinare înainte de alegeri, pentru a-și încălca ulterior efectiv toate promisiunile electorale, se întorc în pur spirit băsist împotriva celor ce i-au votat și îi amenință fățiș cu acțiuni de represiune.
În aceste condiții, în care cei ce au căpătat puterea după decembrie 2012 se dovedesc a fi mai băsiști decît însuși Traian Băsescu, mai hoți, mai demagogi, mai incapabili și mai vînduți intereselor străine decît mafia portocalie care a pus la pămînt țara între 2008 și 2012, demiterea lui Traian Băsescu se dovedește a nici nu mai fi chiar așa o prioritate pentru România.
Tot faultîndu-se reciproc, trădătorii de țară care dețin funcțiile de conducere și pîrghiile de putere ajung să se anihileze între ei, iar interesul național apucă să iasă, fie doar și pentru foarte puțin timp, la suprafață.
Piedicile pe care le pune Băsescu USL-ului, fără a-l bănui nici măcar o clipă pe infractorul de la Cotroceni că îi pasă de altceva decît de propriile interese, se constituie, iată, într-o neașteptată contra-pondere la acțiunile incalificabile prin care Ponta și Antonescu ne-au dovedit tuturor că sînt anti-băsiști doar din gură.
Și dacă românii nu au reușit să scape, în mod democratic, prin vot, de Băsescu și de băsiști, mai au de doi lei speranță: poate că băsiștii din toată clasa politică, obscen de rapace și fetid de ticăloși, ca întotdeauna, se vor devora între ei și se vor pedepsi astfel reciproc.
3 thoughts on “Băsismul, între vorbe și fapte”