A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti.
O fost o țară minunată, numită România.
Din păcate, România a fost la un pas de a fi pusă la pămînt de Ciuma Roșie, scoasă de pe traiectoria ei europeană și dată pe mîinile rușilor.
Însă tinerii frumoși și liberi au intervenit și cu neînfricare s-au luptat pentru viitorul țării lor.
Prin urmare, la conducere a venit pînă la urmă Vasile Pătrunjel cel Fermecat, un adevărat Făt-Frumos, al cărui curaj și frumusețe erau egalate doar de determinarea cu care se lupta cu socialiștii.
Vasile Pătrunjel era înalt, brunet, pletele îi curgeau rîuri-rîuri pe spete.
Avea ochi frumoși albaștri și o dicție impecabilă, leșinau profesoarele de română cînd îl auzeau ce măiastru glăsuia.
Pe vremea lui Vasile Pătrunjel, PIB-ul se potcovea cu o mie de ocale și tot sărea pînă la cer și striga că ce ușor îi este.
Puterea de cumpărare crescuse atît de mult, alimentele se ieftiniseră atît de tare, că românii, sufocați de nivelul de trai mult prea ridicat, ieșeau în stradă și protestau la unison, ca să se facă reforme.
Ei erau revoltați de salariile mult prea mari și cereau să se aplice fără întârziere măsuri de austeritate.
Lucrurile mergeau toate ca unse, doar niște nenorociți de urși, care mai erau și socialiști pe deasupra, ieșeau din păduri și cerșeau de mîncare, în loc să se angajeze prin AJOFM, să cîștige o pîine cinstită.
Practic, în țara condusă de Vasile Pătrunjel, copiii erau toți rotofei și zîmbitori, se creșteau singuri, iar mămicuțele nici nu mai aveau nevoie de alocații și cereau în cor să le mai ia statul din bani, că nu mai aveau pe unde să îi pună și îi încurcau prin case.
La fel, bătrînii, galbeni de grași, insistau că nu vor să stea ca niște puturoși la pensie și cereau să fie lăsați să muncească pînă ieșeau cu picioarele înainte din sistem.
Fondurile europene creșteau prin copaci, trebuia doar să o tragi de coadă pe maimuța Gianina și ea îți dădea cît puteai să duci.
Vasile Pătrunjel cel Fermecat era bun, blînd, drept și înțelept, doar că avea un mare necaz!
Domnia îi era uzurpată de Măscăriciul Nației, unul Șică Mandolină, care rîvnea le vedere la tronul lui.
La mulți vraci și vrăjitoare a umblat Făt Frumos, ca să scape de piaza cea rea, dar pînă la urmă a aflat că în Castelul de la Bruxelles era o prințesă pe nume Ursula, care putea să îl scape ne necaz.
Vasile cel Fermecat nu știa însă că Prințesa Ursula era de fapt o broască rîioasă și, cînd a sărutat-o cu foc, ca să și-o facă mireasă, bietul băiet s-a transformt la rîndul lui într-un brotac urît și plin de bube, fără păr și orăcăind toată ziua cu ochii bulbucați.
Așa au ajuns românii să fie conduși de cea mai hidoasă jivină, care visa să domnească 100 de ani și poate o mai fi domnind și astăzi, dacă nu a crăpat de la atîta orăcăială și laudă de sine.
Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa.
