Rugăminte sinceră adresată entității Ursula von der Flit

În atenția Entității Ursula van Basten

Entitatea voastră,
(ne scuzați, v-am fi spus doamna, dar nu vrem să încălcăm regulile UE privind identitatea de gen și sexualitatea fluidă)

Noi, iobagii din colonia România, vă anunțăm că tot mai mulți dintre compatrioții noștri nu-s cuminți, Entitatea voastră, și nu urmează luminoasele directive venite de la Briuxăl.

În primul rînd, ei își spun în continuare mamă și tată, domn și doamnă și, ca o sfidare de neiertat a poruncilor dumneavoastră, au îndrăznit să celebreze la finele anului trecut Crăciunul.

Pe urmă, scumpa noastră Entitate Avanderleinii (adică a lu’ van der Ilie), românii sînt niște capsomani fără seamăn, care continuă să o ardă pe grătare, să mănînce carne (inclusiv – blasfemie! de vită), mititei, cîrnați și alte asemenea produse poluante, cu amprentă mare de carbon, care atentează la clima europeană.

Un greier nu au băgat în gură, Entitate, sau o lăcustă, un gîndac, un vierme, refuză cu încăpățînare să urmeze sfaturile europene pentru sănătatea lor.

Și mai rău, entitate, foarte puțini merg cu trotinetele și nici nu și-au redus temperatura în case cu două grade, ca să putem lupta cu dictatorul de Putin, așa cum au venit minunatele directive de la Comisia Europeană.

Egoiști și lipsiți de spirit european, au pretenții din astea absurde, vor apă caldă și căldură în case, vor case și mașini, nu le-ar mai ajunge de îmbuibați!

Entitatea voastră, vă rugăm, fiți dură cu iobagii din România care nu și-au arborat steagul ucrainean și pe veceul din fundul curții!

Pedepsiți-ne, Alteță, vă rugăm, bagați-ne și nouă niște sancțiuni cum le-ați băgat sălbaticilor de ruși, să se zvîrcolească în chinuri și românii fără Coca Cola, Mc Donalds, Starbucks și Netflix!

Așa poate ne pedepsesc și ApaNova, Enel, Engie, OMV și alții asemenea și pleacă de la noi, Entitatea Voastră, ceea ce pur și simplu ne-ar lua aerul, pentru că noi nu putem să trăim fără fast food, junk food și junk companii, cu facturi uriașe la utilități.

Și, mai presus de toate, vă rugăm, dați lovitura decisivă bombardierilor din România și lăsați-i fără Apple și BWM, să țină minte data viitoare și să nu mai iasă din cuvîntul Entității voastre.

Lasați-ne, Entitate, să ne descurcăm și fără ajutorul Comisiei Europene, că putem și fără banii de semințe din PNRR.

În speranța unor sancțiuni cît mai dure,
Iobagii încă nedigitalizați ai Zapciului Culaie

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg