Probabil că regimul Zapciului Culaie îl pune pe Berbeceanu prefect la Capitală ca să ne scoată la vot cu pistolul la tîmplă.
Ăștia se așteaptă ca lucrurile să degenereze și au nevoie de un polițist contondent care să ne caftească.
Berbeceanu e un individ brutal, cu aere de Rambo, care se visează justițiarul care îi face praf pe toți cei care stau în calea ordinelor pe care le primește.
Este mîna care execută întocmai și la timp ordinele venite de la creierul politic, oricît de aberante ar fi aceste ordine.
Boul care trage fără minte căruța opresiunii brutale ca celor care se mint singuri că trăiesc într-o democrație.
Dealtfel, calitatea de mînă forte a regimului a lui Berbeceanu a fost confirmată chiar de măscăriciul lui Culaie, cunoscutul comic al micilor ecrane Șică Mandolină, care a declarat:
”În ceea ce priveşte activitatea domnului Berbeceanu, este o activitate cunoscută. (…) Avem nevoie de un om corect, un om integru, un om hotărât, un om care a demonstrat în activitatea sa că are capacitatea să atingă obiectivele pe care şi le stabileşte”, a arătat Orban.
Puțină lume știe însă că Berbeceanu și-a demonstrat deja hotărârea și capacitățile în cel puțin o ocazie, pînă acum, mai exact pe vremea cînd conducea DIICOT Hunedoara, în 2004.
El a orchestrat și condus atunci intervenția extrem de brutală, inutilă, a forțelor de poliție, asupra unui grup de tineri care practic nu reprezentau o amenințare pentru nimeni.
Așa cum reiese din cartea ”Sindromul trepădușului mioritic”, scrisă de Andrei Molnar și Marius Mitea, în noaptea de 21 decembrie 2004, 13 tineri s-au întîlnit la cetatea dacică Costeşti din Munţii Orăştiei, pentru a sărbători Solstiţiul de Iarnă.
Strînşi în jurul rugului solstiţial, un imens foc de tabără, au fost asaltaţi de 40 de poliţişti, mascaţi, procurori şi securişti, care au tăbărît, în miez de noapte, peste ei.
După brutalităţile de rigoare, au urmat încătuşarea, reţinerea abuzivă timp de nu mai puţin de 18 ore, şi, după o altă serie de abuzuri comise la Parchetul Hunedoara, eliberarea, fără fi explicate motivele barbarei represiuni.
Iată doar cîteva pasaje din cartea amintită, care relevă cu vîrf și îndesat care sînt marile calități ale lui Traian Berbeceanu:
”Dar abia au trecut cîteva minute de la aprinderea rugului, că pădurea a răsunat de urlete demenţiale. Am auzit un „capul jos!”, răcnit de un individ care fugea către noi, cu o armă în mînă şi o lanternă în cealaltă, rupîndu-se în figuri, în stiluri deprinse parcă din cele mai tari filme de acţiune ale Hollywoodului.
Am crezut prima dată că este vorba de o glumă proastă (…)”.
”Deoadată s-au auzit strigăte dinspre pădure și au apărut mascații înarmați. Am fost somați să ne culcăm pe burtă, în zăpadă și așa ne-au ținut o jumătate de oră. Am văzut cînd colegul meu Călin a fost lovit cu piciorul în coaste, la fel și Marius Mitea care s-a lăsat mai încet pe burtă din cauza unor probleme de sănătate și care a fost amenințat. Nu a fost singurul care a fost amenințat. Mascații strigau: Stai jos că te împușc! Mascații au lovit și au strigat că împușcă și cîinele Iuliei care era speriat ca și noi de altfel”.
”Caracterul sadic şi gratuit al utilizării excesive a forţei a fost cel mai bine ilustrat de lovirea stupidă şi sălbatică a bietului pui de rottweiller. Că miliţienii au avut ceva de împărţit cu oamenii aflaţi la acea ceremonie poate fi pînă la un anumit punct de înţeles; dar cît de inuman poţi să fi pentru a lovi cu bastonul botul unui căţel, pînă la a-l umple de sânge?”.
”Primele au fost ridicate fetele, fiind transportate cu o maşină Mercedes Vito. Pentru noi, ne-au fost aduse 2 VW Transporter. În această atmosferă glacială şi sinistră, am crezut de cuviinţă să exploatez prostia trepăduşilor miliţieni într-un mod ironic:
– Volkswagen? Cred că glumiţi… Eu nu urc decît în Mercedes…!
Stupoare în creierul miliţianului care mă escorta. Mă opresc, refuz să înaintez. Confruntîndu-se pentru prima dată în viaţa sa de slugoi al statului cu o asemenea replică, miliţianul a crezut de cuviinţă să utilizeze materia cenuşie a superiorului, pentru a rezolva problematica dilemă. Fuge spre şef, Berbeceanu.
– Şefu, auzi că ăsta nu urcă decît în Mercedes…!
Şefu (Berbeceanu) are mai mult creier decît subalternul; nu este impresionat. Răspunde sec: ”dă-i una, să nu mai comenteze atît!”.
De-asta a fost numit Berbeceanu prefect: să ne dea tuturor ”una”, să nu mai comentăm atît.
Nu este decît un alt pas înainte spre instalarea unui stat autoritarist.
Cu democrația și drepturile omului, mai ușor, că îi încurcă rău pe Zapciul Culaie și pe stăpînii săi din afara țării.
