Praful în ochi al fondurilor europene -VII-. Ura și la gară!

Așa cum era foarte ușor de anticipat, pentru că fix așa s-au petrecut lucrurile și pînă acum, minunatele fonduri europene cu care ne dă Comisia Europeană pe la nas, în numele redresării și rezilienței, nu reprezintă de fapt decît o oribilă încercare de a îi forța pe români să accepte cele mai demente și anti-sociale politici neo-liberale.

Bineînțeles, în interesul lor se fac reformele, nu ca să prospere mega-corporațiile pe care le reprezintă de fapt birocrații criminali din executivele de la Bruxelles și București.

Așadar, Comisia Europeană ne vinde pielea, scuzați, ursului din pădure, doar dacă noi facem:

– reforma sistemului de pensii, adică să le scădem și să crească vîrsta de pensionare și stagiul de cotizare, precum și să eliminăm pensiile anticipate pentru limită de vîrstă;

– reforma sistemului de salarii, adică înghețarea lor și posibil concedieri, în general vorbind, deposedarea capitalului uman de orice fel de drepturi și exonerarea capitalului bănesc de orice fel de obligații;

– reforma companiilor de stat, adică privatizarea lor, adică cedarea lor pe nimic, eventual cu tot cu resursele naturale;

– tranziția verde – greendeal, adică distrugerea ultimelor industrii care încă mai produc ceva în România, inclusiv a agriculturii;

– digitalizarea, adică robotizarea noastră a tuturor, eliminarea totală a intimității private în fața ochiului atotvăzător al instituțiilor opresive ale statului, plus concedieri masive și alte nenorociri.

Păi bre Comisiou, știi ceva? Ia-ți tu banii și bagă-ți-i adînc acolo unde te pupă Cîțu mai cu patos!

Lasă-ne pe noi așa, înapoiați, nedigitalizați și nereformati, să fie toată bunăstarea asta la tine acolo!

Și lasă-i pe Zapciul Culaie, Vasile Pătrunjel, Șică Mandolină și toți babuinii ”de dreapta” pe mîna noastră, că ne ocupăm noi de ei!

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

Comments

comments

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2018/01/footer.jpg