Noul Reich

Birocrații găunoși de la Bruxelles se băteau cu cărămida în piept că vor impune o taxare adecvată giganților din internet, Google, Facebook, Amazon.

A fost de ajuns să tușească un pic Washingtonul spre ei și au renunțat definitiv la idee.

În schimb, Comisia Europeană a prezentat pachetul de măsuri pentru atingerea obiectivelor de mediu, denumit ‘Fit for 55’ şi alcătuit din 13 propuneri ce schiţează arhitectura legală a transformării energetice şi climatice a UE.

Altfel spus, Bruxellesul grăbește implementarea Green Deal, ba chiar înăsprește așa-zisele ținte de mediu, inițiativă care, dacă este transpusă în practică, ar duce la o scumpire fără precedent a vieții în Europa, respectiv la o scădere drastică a nivelului de trai.

Cu atît mai abitir ar fi mai afectați europenii din țările sub media nivelului de trai la Nivelul Uniunii.

Iar pentru români, în special, explozia prețului la energie și carburanți, care se translatează automat în întreaga economie și duce la creșterea generalizată a prețurilor, combinată cu înghețarea pensiilor, salariilor și a altor indemnizații, impusă de aceeași Comisie Eureopeană prin PNRR, ar fi o adevărată lovitură cu efecte grave pe termen lung în privința nivelului de trai.

Deh, pe noi nu are cine să ne apere de Ursula și compania, ca pe marile corporații.

Din contră, românii, ca și celelalte popoare europene, sînt lăsați la mîna unor interese foarte urîte, ce nu au nici o legătură cu salvarea mediului, ci cu distrugerea a industrii întregi în avantajul unui număr restrîns de șmecheri, care așteaptă profituri uriașe din această mega-escrocherie.

Altfel, funcționarii corupți de la Bruxelles acuză că e dictatura în China, Rusia, Cuba, Belarus și prin alte părți.

Dar eu nu îmi aduc aminte să fi votat vreodată cu Ursula, cu Timmermans, cu Charles Michel sau alte figuri din astea triste, și totuși ei iau măsuri care afectează drastic viața mea.

Nici măcar pe Cioloș nu l-a votat nimeni și a făcut timp de un an prăpăd în România, din poziția de premier.

Pe Vasile Cîțu – Pătrunjel l-au votat piticii verzi din creierul lui chinuit de halucinogene, dar el a ajuns să taie și să spînzure azi în țara noastră.

Cît despre Zapciul Culaie, ioropeanul suprem, pe el l-a votat fix constituția mă-sii din Germania, să fim serioși.

Ce bine e în democrația europeană, ne bucurăm de drepturile omului pe pîine.

Poftă buna!

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

Comments

comments

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2018/01/footer.jpg