Sincer, mi se pare complet lipsit de relevanță, din punct de vedere epidemiologic, dacă în România va mai fi sau nu stare de alertă.
În condițiile în care populația nu este familiară cu niște minime reguli de igienă, starea de alertă e frecție la picior de lemn.
Adică, nici în autorități nu am încredere, dar nici cu românii noștri nu mi-e rușine.
Am fost, de nevoie, la Direcția Permise – și-mai-cum-îi-zice, să îmi înnoiesc permisul auto.
Acolo, normal, lume, buluc, norod ca la bîlci.
E adevărat, stătea un polițist burtos (o fi mîncat pe vreunul fără mască!?) la ușă și permitea accesul doar pentru cei cu masca pe față.
Ce te faci însă că, după ce intrau, jumătate dintre ei își puneau masca pe bărbie – și nu le mai zicea nimeni nimic.
Ba, la intrarea în clădire, te îmbogățeai dacă puneai pe roate un mic business ad-hoc, în sensul că toți românii verzi cereau cu disperare măști, cred că doar unul din zece venise cu obiectul de protecție de acasă.
Inclusiv anunțuri de genul ”cine îmi dă și mie o mască, nu contează de care, că i-o dau înapoi” se puteau face auzite.
”Hai, vă rog, îmi dați masca dumneavoastră, că îmi trece programarea”…D’oh!!!
Ai noștri sînt, cu ei defilăm.
Da’ parcă prea sînt mulți în țara asta care nu au nici o treabă cu apa și săpunul.
Ce coronavirus?
La noi o să fie epidemie peste 50 de ani: să treacă întâii delayul dat de înapoierea istorică!
