Ieri am cumpărat două clondire frumos colorate cu detergenți pentru baie, din ăia premium, despre care se zice în reclamă că te scutesc de muncă.
Aseară le-am pus pe gresie în baie și le-am zis: “Hai! Făceți-vă treaba!”
Azi de dimineață, cînd m-am dus în baie, le-am găsit cum le-am lăsat, un deget nu au mișcat.
Așa că a trebuit eu să mă apuc de spălatul băii, că, deh, nu poate să mîntuiască Isus lumea, cu baia mea murdară.
Dacă e să urăsc ceva, lucrul ăla e sa fac curat în baie!
Oricît ai freca, pînă te dor mîinile și ți se irită ochii, în nor de miresme chimice de flori de primăvară, brad și briză marină, parcă tot rămîne undeva un pic de negreală sau o urmă de clăbuc.
Și, cînd în sfîrșit îți îndrepți spatele înțepenit ca o paranteză și răsufli ușurat că ai terminat, cazi penibil la examinarea CTC (adică nevasta): “Uite, după cadă nu ai dat, pe faianță ai uitat și… tu ai consumat tot detergentul o dată? Că mie îmi ajungea ăsta o lună!”
Să nu mai zică nimeni că nu au și oamenii de rînd partea lor de suferință, de Paște!
