Ursula vor der Flit este nemulțumită de rezultatul alegerilor din Ungaria și vrea să le taie ungurilor fondurile europene.
Similar, toți birocrații găunoși de la Bruxelles fac presiuni incredibile pentru realegerea labagiului de Macron.
Cetățenii din țările UE nu mai au voie să voteze cu cine vor ei, ci neapărat cu cine vrea Comisia Europeană.
Așa s-a întîmplat și în România, după alegerea PSD-ului condus de Dragnea, presiunile uriașe făcute de cuibul de vipere de la Bruxelles făcînd ca țara noastră să fie condusă timp de doi ani, decembrie 2019 – decembrie 2021, și chiar și în momentul în care sînt scrise aceste rînduri, de niște indivizi pe care nu i-a votat practic nimeni, niște criminali economici care au întors țara cu 20 de ani în urmă, în numele intereselor SUA și UE.
Prostovanul suprem de Ciucă se visează președinte și va deveni, dacă îl desemnează Stăpînirea străină, iar românii continuă să doarmă în ghete.
Retorica oficială a UE: Politicienii responsabili fac reforme, adoptă măsuri nepopulare, acționează împotriva intereselor de moment ale populației.
Cei care promit că oamenii nu vor muri de foame, de frig, că apa calda, încălzirea locuinței și deplasarea cu automobilul personal nu vor deveni un lux rezervat exclusiv celor foarte bogați, sînt populiști, extremiști, iresponsabili, rusofili.
Zău?!!!!!!!!!!!
În acest caz, orice om normal la cap ar dori să ia decizii populiștii, extremiștii, iresponsabilii rusofili.
Ruptura dintre birocrații corupți de la Bruxelles și realitate a devenit mult prea mare.
Germania, fără gazul, petrolul și cărbunele rusesc închide șandramaua. Pică economia și mai redeschide în 2030, cînd îi va livra gaz lichefiat suficient bășina atomică, de la el din compostoriu.
Dacă pică economic Germania, pică și toată economia UE, nu ar trebui să existe dubii în acest sens. Sute de mii de concedieri, sărăcie nemaiîntîlnită, foame.
Toate astea sînt premisele războiului civil și ale anarhiei.
O TREIME dintre români au deja probleme să își achite în fiecare lună facturile.
Iar o zecime dintre ei nu și le pot plăti în fiecare lună – datorii, foame, faliment.
Ăștia vor ieși în stradă și îi vor alerga pe corporatiștii care strigă Slava Ucraiana, dimpreună cu lacheii Washingtonului și Bruxellesului care conduc la București.
Cu sau fără victoria lui Le Pen în Franța, sînt șanse mari ca anul ăsta să asistăm la dezmembrarea Uniunii Europene.
Nu rămîne așa, nu are cum, sfidează orice logică economică, politică și de bun-simț ceea ce se întîmplă în prezent și se întîmplă de cel puțin doi ani încoace.
Vin vremuri foarte urîte și grele, dar și interesante. O să fie pe supraviețuire, scapă cine poate. Iar România, aruncată în prăpastie de o clasă politică inconștientă și trădătoare, nu are cele mai mari șanse să treacă furtuna cu bine.
Cît despre liderii lumii occidentale, ei au ajuns în ultima fază de demență, dacă acuză Federația Rusă și pe Vladimir Putin de crime de război, masacru, genocid, etc, doar în urma unui produs de propagandă al regimului nazist de la Kiev.
Ce s-a întîmplat sau nu s-a întîmplat în Bucha este argumentat doar cu un film, care în orice lume normală ar trebui să aibă valoare de dovadă zero.
Nu se știe și nimeni nu a stabilit, doar propaganda ucraineană, dacă acei oameni erau morți, cine i-a omorît, în ce condiții, o întreagă lume ar trebui să îi creadă pe lacheii americanilor că așa este, cum spun ei.
Nu există expertiză internațională neutră, nu există ONU, nu există nimic, doar cuvîntul lacheilor americanilor, ultimii oameni pe lumea asta de crezut.
Că doar nu am uitat așa de repede de armele chimice inexistente din Irak, nu sîntem toți proști și nebuni, cum ne-ar vrea americanii și slugile lor de la Bruxlles.
Nu renunțăm toți la drepturile noastre civile și la traiul nostru civilizat doar ca să facă afaceri în voie complexul militar industrial american, pentru că ne pune Ursula filme cu actori proști.
Uniunea Europeană este acum mai mult ca niciodată o organizație abjectă, ce joacă în picioare democrația și drepturile omului, în numele crezurilor de sorginte nazistă ale marii finanțe mondiale, care trage sforile monștrilor cu chip uman de la Bruxelles, în detrimentul a sute de milioane de europeni.