Eu, nu -II-

Eu nu vreau ca ai mei copii să participe la lecții de religie obligatorii în școală.

Eu nu vreau ca ai mei copii să fie expuși în școală la lecții despre așa-zisa libertate sexuală, despre sex neutru, schimbări de sex ori familii fluide (în care tatăl își schimbă sexul și devine mama și viceversa), ținute de cei mai pitorești și perverși transexuali, așa cum se întîmplă deja în unele țări din Vestul Europei.

Eu nu vreau să îmi cresc copiii într-o societate care apreciază ”înțelepciunea populară”, care spune că bătaia e ruptă din Rai, femeia trebuie sa se supună bărbatului, femeia este a priori o păcătoasă, contracepția și reproducția umană asistată sînt păcate de moarte, etc.

Eu nu vreau ca ai mei copii să vadă parade cu toți bolnavii mărșăluind public în cucul gol, în numele ”toleranței”.

Eu nu vreau o societate obscurantistă, ultra-conservatoare, speriată de tot ce nu înțelege, intolerantă și mînată doar de superstiții, bigotism și înapoiere funciară.

Eu nu vreau o societate a decadenței, a desfrîului fără limite, a lipsei de orice fel de morală și de etică, totul în numele ”progresului”.

Eu nu vreau să mai hotărască alții ce e bine pentru mine și pentru copiii mei, să mă includă fără să mă întrebe în argumentațiile lor ipocrite.

Eu nu mai vreau minorități agresive, de nici un fel.

Eu nu mai vreau ca toți ticăloșii să își tragă spuza pe turta lor, în detrimentul oamenilor cu bun-simț din țara asta, cu atît mai grav, aducînd prejudicii unor copii fără apărare.

Eu nu vreau copii batjocoriți, bătuți, violentați și abuzați de către părinții lor naturali sau în instituțiile de Stat, dar nici copii care pot să ajungă victime ale unor dezaxați sexual, așa cum din păcate există numeroase exemple cu copiii înfiați în Occident de cupluri LGBT.

Eu nu vreau să mă mai las dus de nas de perdelele groase de fum emise de unii și de alții, strict în interesul găștilor din care fac parte și pentru a distrage atenția de la probleme mult mai importante cu care se confruntă societatea românească.

Eu nu vreau să am de-a face cu nici una din taberele pro și contra referendumului pentru familie.

Ambele manipulează și afirmă niște lucruri, altfel adevărate, dar de care își aduc aminte doar cînd le convine și în ce context le convine.

Așa că ambele tabere mă scîrbesc în egală măsură.

Ei se merită reciproc, unii pe alții.

Pe mine să mă lase în pace!

Eu nu vreau să știu de ei.

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg