Bigoții și vardiștii -II-

Nu putea BOR să rateze nici pandemia asta, ca să se facă de panaramă!

Deja e netul plin de caterincă, și nici nu a venit Paștele.

Smerenie și supunere, fariseilor, că asta v-a învățat Isus, nu să faceți protocoale cu milițienii!

Și mai dați-o dracului, Doamne iartă-mă, haideți un pic să încercăm să fim serioși!

Pînă să nu aducă politrucul demagog de Flutur de la Suceava, Iubirea Covidului, lumină de la Ierusalim cu avionul, nu se mai omora lumea atîta!

Se pot oamenii ruga și acasă, pot să celebreze Învierea Domnului și fără să se bulucească precum oile.

De fapt, asta cu luatul Luminii Sfinte nu are nici o legătură cu rugăciunile sau cu credința.

E vorba în schimb de exhibarea statutului social, e o modă, să te vadă lumea ce credincios ești.

În plus, ești mult mai tare și mai credincios dacă te lauzi că ai luat lumină de la mănăstirea nu-știu-care, decît fraierii care merg la o biserică de cartier.

Eu mă mir sincer că la noi nu s-au făcut pînă acum și lumînări Cătălin Botezatu, ca să celebreze românii Învierea cu stil.

Și mai ales să îi vadă dușmanii că au credință, credință scumpă, costisitoare.

Bani și credință, fără număr.

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg