Apetit pentru grotesc

viorel_lis

Cine se uită zilnic la televizor poate să constate că la orice oră poate găsi ceva scandalos de privit: doi soţi care se despart şi explică lumii întregi din ce motive, o mamă şi o fiică ce îşi aruncă jigniri şi acuzaţii, o tînără care explică în detaliu ce operaţii estetice a aplicat pe propriului trup, o bătrînă care se plînge că violatorul a fost un ageamiu şi exemplele pot continua.

Dacă pe vremea comuniştilor, începînd cu clasa conducătoare şi terminînd cu ultimul cetăţean, toată lumea se ferea să arate făţiş adevărul şi încerca din răsputeri să bage gunoiul sub preş, astăzi orice intimitate e bună pentru a fi prezentată şi comentată îndelung în toate mijloacele de presă. Ba mai mult, televiziunile comentează articolele din tabloide şi tabloidele ne descriu cu lux de amănunte emisiunile tv de gen.

S-a spus şi se spune adesea că manierele de odinioară sînt desuete. Că astăzi nu mai putem face reverenţe în dreapta şi în stînga, iar psihologii ne sfătuiesc să ne spunem toate păsurile, pentru că păstrarea aparenţelor nu ajută nimănui. E drept că, de exemplu, nu e bine să nu închei o căsnicie eşuată doar pentru a nu te expune bîrfei rudelor, cunoscuţilor sau vecinilor.

Dar de aici şi pînă la a face un subiect interesant pentru întreaga ţară ar trebui să fie o cale lungă. Această cale s-a scurtat mereu din 1990 încoace şi asta se pare că place tuturor. Există un apetit teribil pentru grotesc, pentru scandal, pentru mizeria din viaţa altora. Ceea ce înainte vedeau doar cei care se uitau pe gaura cheii, acum putem vedea cu toţii chiar la invitaţia protagoniştilor.

Apariţia telenovelelor şi a emisiunilor gen surprize-surprize, începînd cu 1990, dădea pentru cîteva ore casnicelor şi pensionarelor o raţiune de a exista şi exaspera pe toţi cei care aşteptaseră răsturnarea regimului comunist inclusiv pentru a se deschide accesul la cultură.

Astăzi însă, cele două genuri de televiziune sînt complet depăşite, motiv pentru care au fost înlocuite cu succes în preferinţe de emisiuni în care cetăţeni obişnuiţi sînt protagoniştii unor false scandaluri de orice fel: între presupuşi taţi şi presupuse fiice lipsite de moralitate, între pretinse soacre şi nurori, între tineri care luptă pentru o dragoste fictivă şi demonicii părinţi care le-au fost repartizaţi în cele cîteva ore de filmare. Aşa încît şi cei mai aprigi contestatari ai telenovelelor ar fi de acord că ele erau complet inocente pe lîngă ce se poate vedea astăzi la televiziuni sau în ziare.

Dar genul descris mai sus nu poate îndestula setea de grotesc a cetăţenilor. Motiv pentru care televiziunile, în marea lor grijă faţă de ce îşi doreşte telespectatorul, au scos pe piaţă emisiunile gen tabloid, urmate de rubrici de ştiri mondene şi mai nou chiar jurnalele de ştiri de tip tabloid, în care sîntem puşi la curent în cele mai mici detalii cu viaţa unor indivizi despre care nu ştim de unde au răsărit şi cu ce se ocupă concret, dar despre care sîntem imediat informaţi că sînt vedete.

Desigur că o anume înclinaţie a omenirii pentru chestiuni urîte a existat mereu: pe vremea romanilor se asista la luptele cu gladiatori, iar mai tîrziu, în evul mediu, la execuţiile din piaţa publică. Dar cel puţin atunci personajele principale nu aveau de ales, nu ei chemau publicul, erau doar victimele. Personajele de astăzi găsesc o voluptate teribilă în a-şi spăla rufele în public şi ceea ce este şi mai rău, reuşesc pe loc să îşi atragă adepţi şi deopotrivă contestatari, ce sorb cu aviditate orice detaliu.

Televiziunea din “era democrată” a reuşit astfel ceea ce nu a reuşit televiziunea în era comunistă: îndobitocirea populaţiei cu largul ei acord. Dacă în regimul Ceauşescu populaţia reacţiona la emisiunile propagandistice şi la înlocuirea treptată a emisunilor de cultură cu cele de cult al personalităţii prin a închide televizorul şi prin a ieşi în timpul liber la plimbare prin parcuri sau mergînd la teatru, societatea de astăzi acceptă cu frenezie toată această inflaţie de obscenitate.

Ce îi face oare pe aceiaşi oameni, care atunci se băteau să facă rost de cărţi vîndute “pe sub mînă”, să accepte acum cu atîta lejeritate statutul de primitivi inculţi, de consumatori de bîrfe fetide, de gunoi cotidian servit de media pe post de mondenităţi?

Să ţină oare apetitul pentru grotesc şi de foame? Se pare că cel puţin în cazul unora da.

Comments

comments

You may also like...

1 Response

  1. September 9, 2014

    […] invectiva.ro […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2018/01/footer.jpg