Rebeliunea neo – liberală -VIII-. Epilog: Falimentul

Lucrurile se schimbă în mod rapid în lume, băieții se reorientează, toată lumea vorbește despre sfîrșitul globalizării și de REORIENTAREA SPRE PRODUCȚIE a economiilor, dimpreună cu protecționismul economic.

Numai la noi, proștii noștri sînt încremeniți în proiect, batman-batman, fonduri europene, Prin Nănărău (PNRR), globalizare, zona euro, zona schengen, zona zoster, uniunea europeană șamd șamd șamd.

Iobagi proști și umili -X-. Grămada cere vîrf!

Guvernele europene au adoptat tot felul de măsuri prin care se încearcă evitarea dezastrului economic și social, pe fondul exploziei prețurilor și chiar a penuriei din zona de energie și combustibili.

S-a umplut Europa asta de săraki, cel mai bine ar fi să îi dăm afară din UE a noastră!

Tolerați în propria țară -V-. Solidaritate, dar nu pentru români

Îmi este foarte greu, pînă la imposibil, să mă simt solidar cu cei veniți din Ucraina.

Pentru că eu, român, mă simt tolerat în propria țară de guvernul României: pentru părinții mei nu se găsesc bani de pensii, pentru copiii mei nu sînt bani de alocații.

Toleranța la ipocrizie și dublu – standard -V-

Apelurile la pace nu către Putin și regimul de la Kremlin trebuie făcute, ci către demenții care nu pot trăi fără moarte și fără război, care au întreaga economie bazată pe complexul militar industrial, care și-au manifestat în ultimii ani setea criminală de expansiune imperialistă în țări precum Irak, Siria, Libia, Afganistan, Panama și, iată, Ucraina.

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg