Țara în care raporturile de putere sînt decise de un Jandarm impus și legitimat doar de Stăpînirea străină, ale cărei unice interese le apără, poate fi numită fără teama de a greși o dictatură militară, în nici un caz o o democrație.
Judecătorii și procurorii fac parte din o cu totul altă categorie. Ei sînt niște martiri care își sacrifică zi de zi viața pe altarul independenței Justiției, chezășie de nestrămutat pentru o societate capitalistă democratică multilateral dezvoltată, sînt chiar virginele care
aleg să fie aruncate în vulcanul clocotind pentru a mulțumi zeii de la Washington și Bruxelles.
Realitatea de după oglindă -VIII-. Iluzia dezbaterii electorale
Relația cu UE și SUA, globalizarea, înarmarea nebună, despădurirea țării, cedarea materiilor prime și a resurselor naturale, distrugerea mediului, prăpădul social și economic, subjugarea economică a țării în fața ”aliaților” din Vest, precum și multe altele, teme cu adevărat stringente, sînt ignorate totalmente de Veorica și Culaie.
Știu cu cine aș vota!
Eu nu aș vota cu Mircea Diaconu nici dacă face ocolul Pamîntului în 80 de zile, la volanul unui ARO 10.
Toate doamnele cu gee-pu’la fund -II-
Madam Pandele vrea să bage vinieta in Capitala, dar ea deplasează zilnic cu ditai yachtul pe patru roți, care polueaza cat trei monovolume.
Daca ipocrizia ar durea…
Ipocrizia salvează România!
Copilul ținea cu tot dinadinsul să se arunce în rîpa din față și să se ducă vreo 500 de metri la vale.
Mama ei i-a făcut, pe bună dreptate, o morală foarte viguroasă, încercînd să îi explice, pe înțelesul copilului, la ce riscuri se expune.
La Caracal s-a răsturnat carul cu capitaliști!
Ăla care e polițist este doar cu numele și uniforma, el nu are nici o pregătire, pentru că nici ăla care trebuia să îl pregătească nu este instruit în sensul ăsta și tot așa.
Așa se întîmplă lucrurile în toate domeniile. Toți își plătesc, într-un fel sau altul, funcțiile, își cumpără locul de muncă, ne furăm singuri căciula și băltim într-o stare generală de incompetență, indolență și ipocrizie.
O candidoză națională -III-
Pur și simplu, nu merit un așa Președinte dedicat, o asemenea clasă politică eroină și concetățeni de un asemenea calibru, gata oricînd să se sacrifice pentru binele comun.
De-aia nici nu vreau să maculez cu votul meu minunatul lor demers.
România, ca o clădire de birouri
Am avut recent ghinionul să deschid televizorul, cu sunetul oprit, pe un canal de știri care transmitea o întrunire electorală a USR PLUS MINUS.
Vai de mine, și dacă i-aș fi văzut pentru prima dată în viață și nu aș fi știut ce le poate pielea, era de ajuns o privire ca să mă convingă să nu votez nici în zece vieți, de acum înainte, cu specimenele alea.
Urzeala referendumurilor
Nu am și nici nu vreau să am habar care sînt întrebările de la referendumul lui Culaie.
Golgota din baie
Oricît ai freca, pînă te dor mîinile și ți se irită ochii, în nor de miresme chimice de flori de primăvară, brad și briză marină, parcă tot rămîne undeva un pic de negreală sau o urmă de clăbuc.
Și, cînd în sfîrșit îți îndrepți spatele înțepenit ca o paranteză și răsufli ușurat că ai terminat, cazi penibil la examinarea CTC
Macarale și rachete, rîd în soare argintii
În orice oraș normal la cap, dintr-o țară cu pretenții de civlizație, haosul, debandada, poluarea, inclusiv fonică, și tot disconfortul creat cetățenilor de trei ani de șantier considerabil, chiar între blocuri, nu ar fi existat, sau ar fi fost drastic sancționate.
La noi, în schimb, în colonia bananieră în care capitalul dictează, se merge pe burtă, ca să nu ”supărăm investitorul străin”.
Asta apropo și de relația PSD – Israel și cum poate evolua, în timp, ”colaborarea” asta.
