Soldatul american ne civilizează pe noi. Soldatul american ne asfaltează străzile, ne repară școlile și ne curăță gunoiul de pe plaje.
Soldatul american ne face nouă educația.
Noi îl întîmpinăm pe soldatul american cu flori, aplauze și cu admirația și recunoștința noastre infinite.
Pînă și ”circurile foamei”, gîndite de Ceaușescu, au fost transformate de UE în unități de alimentație în masă, acum denumite super-marketuri și mall-uri, iar politica de austeritate gîndită de mințile luminate ale Uniunii nu diferă prea tare de măsurile adoptate de Nea Nicu.
Stînga și Dreapta au reprezentat în România doar forme fără conținut, cuvinte lipsite de acoperire ideologică, mai ales în ultimii ani, cînd scena politică autohtonă, ca și întreaga societate românească, au început să semene din ce în ce mai mult realitățile întîlnite pe meleagurile Licuriciului, de la care luăm noi lumină.
Diferența între Rebeliunea legionară din 1941 și actuala rebeliune neo-liberală fascistoidă constă în faptul că, în timp ce prima s-a desfășurat în afara instituțiilor statului, fiind repede anihilată, extremiștii de dreapta de azi au penetrat pînă în adîncime Statul român, pe care îl conduc.
În toată Europa, 360 de organizații internaționale ale societății civile au format Iniţiativa Cetăţenească Europeană Independentă, prin care solicită oprirea negocierilor pentru TTIP. S-au adunat peste 1,3 milioane de semnături împotriva parteneriatului şi în numeroase state europene s-au organizat proteste. Zeci de mii de oameni au ieșit deja în stradă, solicitînd Comisiei Europene să renunțe la punerea pe primul plan a intereselor corporațiilor.
Așa o armonie și o fericire nu a mai cunoscut România de pe vremea partidului unic, PCR: toți muncesc cu drag și spor, se luptă pentru îndeplinirea cincinalului în patru ani și jumătate, pentru consfințirea statului de colonie săracă și sărăcită al României.
Încă din 2004, de la intrarea României în NATO și pogorîrea influenței americane în mod oficial peste capetele și destinele românilor, toate “alegerile” desfășurate în țara noastră pentru desemnarea celui care să ocupe funcția supremă în stat au fost de fapt niște mascarade sforăitoare, spectacole de sunet și lumini de cel mai odios prost gust.
Ele au fost menite să mascheze realitatea tristă că cetățenilor români le mai este oferit doar dreptul de a accepta Zapciul numit de Washington și că nici nu se pune problema alegerii unui Președinte care să reprezinte interesele naționale.
Pînă să fie musulmanii exportatori de teroare în Europa, SUA și UE au fost cele care au exportat fascismul în Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
După 25 de ani de ”democrație” și ”libertate”, românii au mai fost o dată trași în piept și ei se bucură pentru asta, jubilînd satisfăcuți că niște cozi de topor au pus în funcția supremă a Statului o coadă de mătură.
În cei 25 de ani de ne-capitalism și ne-democrație care au trecut de la Ne-revoluția din decembrie 1989, ne-partidele care formează ne-clasa politică au ajuns să ne-organizeze ne-alegeri.
