Tagged: corporatii

1

Cetățenii europeni fac front comun împotriva corporațiilor

În toată Europa, 360 de organizații internaționale ale societății civile au format Iniţiativa Cetăţenească Europeană Independentă, prin care solicită oprirea negocierilor pentru TTIP. S-au adunat peste 1,3 milioane de semnături împotriva parteneriatului şi în numeroase state europene s-au organizat proteste. Zeci de mii de oameni au ieșit deja în stradă, solicitînd Comisiei Europene să renunțe la punerea pe primul plan a intereselor corporațiilor.

1

Pledoarie împotriva fracturării hidraulice

Distrugerea Raiului pe Pămînt care este România, a solului său, a apelor, pădurilor și a tuturor minunilor naturale cu care au fost binecuvîntate aceste locuri, pe care unii dintre noi încă le mai numim țara noastră, reprezintă o CRIMĂ de proporții, o blasfemie de neînchipuit la adresa naturii și a bogățiilor ei.

0

Noua civilizaţie scoate pe bandă maşini umane

“Civilizaţia” adusă cu precădere de marile corporaţii a produs mai multe maşini umane decît maşini propriu-zise. Dacă lucrezi într-o multinaţională trebuie să accepţi că viaţa companiei pentru care lucrezi este pe primul plan şi că viaţa ta personală nu există. În momentul în care ai intrat pe uşă ai devenit brusc un stîlp al corporaţiei şi implicit un stîlp al societăţii. Trebuie să îţi asumi acest rol pînă la capăt, să inţelegi că dacă binele companiei o cere nu ai voie să te gîndeşti mai intîi la tine.

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2018/01/footer.jpg