Tolerați în propria țară -II-

tolerati II

Nu sînt bani! Nu sînt bani!

Dacă guvernele ”de dreapta” au găsit de cuviință să taie orice fel de ajutoare, indemnizații și prestații sociale și să amputeze rolul Statului în ajutorarea cetățenilor săi aflați în nevoie, să taie pensii și salarii sau să nu permită creșterea acestora, să închidă școli, spitale și institute de cercetare, pentru că nu sînt bani, guvernul PSD a găsit soluția:

Bagă impozit pe tot ce mișcă: fumărit, coșerit, văcărit, găinărit, bibilicit, impozit pe moșteniri și donații, impozit pe imobilitatea ochilor mortului, în general vorbind, tot ce se mai poate stoarce de pe spinarea unei populații deja adusă în sapă de lemn de un sfert de secol de ”capitalism” și ”democrație”.

Să crească impozitul pe profitul corporațiilor străine și să ia măsuri eficiente pentru stoparea repatrierii acestuia, să împiedice eludarea obligațiilor fiscale, la care se dedau multinaționalele, să majoreze redevențele modice, ridicol de mici, pe resursele naturale exploatate de firmele străine sau să oprească marea evaziune fiscală, făcută în proporție de 90% la granițele țării, nu se gîndește nici unul din guvernele din România, nici ”de dreapta”, dar nici ”de stînga”.

Să taie bugetele uriașe ale serviciilor secrete, cu sau fără sutană, să reducă cheltuielile inutile ”cu securitatea”, făcute prin cumpărarea de armament de la ”aliații NATO” și găzduirea sau finanțarea de operațiuni militare împotriva spiritului democratic, adevărate manifestări belicoase de forță, iar nu ia nimeni din cei ce conduc România în considerare.

Tot fraierii de cetățeni sînt calul de bataie.

Ei sînt hărțuiuți permanent, fie de Stat, prin sistemul judiciar și/sau Fisc, fie de așa-zișii investitori străini, veniți aici puși pe căpătuială rapidă și cu încălcarea oricăror norme. În fața lor oamenii de rînd nu au nici un fel de drepturi și este singurul motiv pentru care românii mai sînt tolerați în țara lor de Stăpînirea străină și de argații români cu funcții executive ai acesteia: să fie o forță de muncă ieftină și să plătească dări și biruri pînă le ies pe nas.

Ca doar de-aia sîntem colonie.

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

3 thoughts on “Tolerați în propria țară -II-

    • Ne-a explicat presedintele Trump cum stă treaba. Când s-a spoliat bugetul de 4 miliarde de euro pentru retrocedări supraevaluate prin ANRP, în anii de glorie 2009-20012, nu s-a isterizat poporul. Este doar o retorică belicoasă .

  1. Ha ha ha, Lucas, asta e cea mai buna gluma pe care am auzit-o in ultimul timp. Involuntara, desigur. Dupa capul tau, retorica belicoasa este cind esti impotriva achizitiei de armament? Atunci pacifismul ce o insemna, dupa capul tau? Cit despre NATO, noi nu vrem deloc. Dar, ma rog, nici nu s-a deranjat cineva sa ne intrebe…

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg