Pe viață și pe moarte

În 2007, cînd Traian Băsescu extazia poporul de mîrlani, plonjînd dintr-o baie de mulțime în alta, l-am comparat cu un buboi purulent, cu o plagă pe trupul bolnav al societății române.

În 2011, în plin regim sufocant băsist, cînd alaiul de aplaudaci devenise mai gros ca niciodată și se încerca mai abitir ca oricînd punerea pumnului în gura celor ce se opuneau dictaturii, l-am asemuit pe același Traian Băsescu unui cancer ce, dacă nu este extirpat, va da gata poporul român.

Ne întrebam la acea vreme dacă tumoarea malignă numită Traian Băsescu va putea fi înlăturată de pe trupul societății românești în așa fel încît aceasta să supraviețuiască operației.

Din păcate, după cum se poate vedea astăzi, cancerul nici nu a fost eliminat, nici nu a intrat în remisie.

Cancerul Traian Băsescu a explodat în sute și mii de metastaze ce au cuprins întreaga clasă politică, instituțiile Statului, mass media, așa-zisa societate civilă, poporul însuși.

Tumoarea se lăfăie astăzi nestingherită pe toate ecranele televizorelor, împroașcă puroi și otravă în stînga și în dreapta, fără ca societatea românească, pusă la pămînt de metastazele băsiste, să mai poată face ceva pentru a-i pune capăt delirului.

Modelul băsist a fost preluat de metastazele numite Victor Ponta și Crin Antonescu, care îl duc furioase mai departe. Iar așa-zisa luptă politică ce se desfășoară în prezent nu este altceva decît o competiție acerbă între celulele canceroase pentru cucerirea a cît mai mult țesut sănătos.

Instituțiile Statului se dovedesc, pe zi ce trece, a fi uneltele folosite de cancerul ce a cuprins societatea, în lupta sa furioasă cu el însuși, iar Statul băsist este chiar boala generalizată ce a pus acest popor la pămînt.

Cea mai mare parte din societate este acum o imensă tumoare băsistă, un putregai de cocalari, maneliști, țărănoi decerebrați și corporatiști inculți, o masă amorfă de tîmpenie, superficialitate, jeg și ticăloșie.

Lipsa de educație, sărăcia, prostia, răutatea, cruzimea, bestialitatea chiar, fac ravagii printre români, începînd cu cei mai tineri și terminînd cu indivizii cei mai în vîrstă.

Cei mai mulți dintre ei nu au nici o tresărire, măcar de umanitate, căci de conștiință nu se mai poate pune problema, în fața perspectivei iminente ca România să fie distrusă iremediabil prin exploatarea gazelor de șist prin fracturarea hidraulică, în fața exploatărilor cu cianuri, cu privire la despădurirea masivă, la pierderea patrimoniului cultural național, a tradițiilor, a florei și faunei sau legat de genocidul inacceptabil la care sînt supuși cîinii fără stăpîn și, în general, majoritatea viețuitoarelor domestice ori sălbatice care au avut ghinionul să se rătăcească prin partea asta de lume.

România nu mai reprezintă nimic pentru nimeni, toți asistă la vînzarea ei bucată cu bucată avînd unicul regret că nu au participat și ei la împărțirea prăzii.

Puținii indivizi rămași cît de cît normali, ultimele celule sănătoase din organismul mîncat de cancer care este societatea românească, sînt brutalizați zi de zi de tumoarea băsistă, prigoniți în mass media, puși la stîlpul infamiei pentru că se încăpățînează să reziste, pentru că se agață de condiția de om.

Astfel, deși înfruntarea cu imensa mizerie malignă este inegală și pare deja sortită eșecului, deși toate atuurile și instrumentele sînt în mîna cancerului băsist, deși arată ca o cauză demult pierduă, ultimele celule sănătoase din corpul societății românești au doar două opțiuni: să cedeze cancerului sau să lupte în continuare.

O luptă pe viață și pe moarte.