O chestiune de încredere

mihnea columbeanu

Update – Rectificare. În urma precizărilor pe care le-am primit de la Andra Dădău, purtător de cuvînt și membru fondator al grupului A.D.A., facem următoarea rectificare: Mihnea Columbeanu NU ESTE membru fondator al Grupului Social pentru Apărarea Drepturilor Animalelor – A.D.A., el fiind un simplu participant la conferința de presă amintită.

În ceea ce privește acuzațiile care i se aduc lui Mihnea Columbeanu, ”membrii grupului A.D.A. consideră că fiecare trebuie să răspundă în fața legii potrivit faptelor sale și așteaptă finalizarea anchetei judiciare.”

A doua zi după ce a participat, în calitate de membru fondator, la conferința de presă prin care se anunța public înființarea Grupului Social pentru Apărarea Drepturilor Animalelor – A.D.A., Mihnea Columbeanu a fost reținut de procurorii DIICOT, sub acuzația de pornografie infantilă.

Anchetatorii au cerut unui judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti arestarea sa preventivă, dar instanța a hotărît că poate fi judecat în libertate, sub control judiciar.

Acuzațiile formulate de procurorii DIICOT se bazează exclusiv pe o presupusă activitate a lui Mihnea Columbeanu pe un site P2P, de unde ar fi downloadat materiale video cu pornografie infantilă și le-ar fi ”pus la dispoziția altor utilizatori”, lucru cît se poate de firesc, dealtfel, dacă se ține cont de specificul celor mai multe dintre rețelele P2P, care obligă utilizatorii să aibă un folder pus la comun (share-uit).

Mai mult, în comunicatul emis de DIICOT se afirmă că Mihnea Columbeanu și-a recunoscut faptele. În realitate, nu se știe dacă activistul pro-animale a recunoscut sau nu învinuirile care i se aduc, ce anume a recunoscut și în ce condiții.

Comunicatul DIICOT a fost însă de ajuns pentru ca mulți oameni, inclusiv dintre cei auto-intitulați ”iubitori de animale”, să se grăbească să arunce cu pietre în membrul fondator al A.D.A. Ba, anumiți purtători de cuvînt auto-desemnați ai luptei pentru apărarea cîinilor fără stăpîn din România, care pun propriul orgoliu mai presus de ceea ce ar trebui să însemne cauza comună, au făcut tot posibilul să lege cît mai multe pietre de moară de gîtul lui Mihnea Columbeanu, în numele unei concurențe înțelese numai de ei și de caracterele lor mici.

Dacă de la brutele de tot felul care țipă isterice că vor omorîrea cîinilor se putea aștepta o asemenea reacție, necazul în care este implicat pentru moment Mihnea Columbeanu a arătat cît de divizați sînt cei care afirmă că pun mai presus de orice binele animalelor. A dezvăluit ce luptă pentru imagine personală și poate și alte avantaje se desfășoară pe spatele cîinilor.

Dacă Mihnea Columbeanu a încălcat legea cu adevărat, să plătească. Deocamdată, nimeni nu poate ști asta, pentru că este cuvîntul lui împotriva cuvîntului procurorilor unui Stat eminamente corupt.

Între niște instituții ale Statului care încalcă în mod voit, repetat și cu numeroase circumstanțe agravante legea, așa cum s-a putut vedea în ultima vreme fără nici o urmă de dubiu, și un activist foarte vocal pentru drepturile omului și ale animalelor, care lezează, prin activismul său, tocmai imaginea Statului corupt și criminal, încrederea nu poate fi acordată, pînă la apariția unor dovezi cu adevărat incriminatoare, decît celui din urmă.

Nu este deloc o coincidență că Mihnea Columbeanu a fost luat la ochi de autorități chiar în toiul luptei îndîrjite pe care el, alături de alți Oameni, o dau cu ASPA, direcția criminală din cadrul Primăriei Generale.

Reținerea vine după alte atacuri și amenințări, în urmă cărora contul oficial de Facebook al lui Mihnea Columbeanu a fost spart de ”persoane necunoscute”.

Se dovedește astfel că cercul infracțional organizat în cadrul instituțiilor publice este mult mai extins decît puteau crede chiar și cei mai pesimiști, iar caracatița mafiotă care prosperă de pe urma afacerilor făcute pe spatele oamenilor de rînd și a cîinilor fără stăpîn are tentacule mult mai mari decît s-ar fi putut crede.

Vinovat sau nevinovat, lui Mihnea Columbeanu i s-a pus deja o ștampilă de care îi va fi foarte greu să scape. Practic, i s-a închis gura, pentru că asta s-a dorit de la bun început.
În fața unor astfel de abuzuri, cetățenii cu simț civic nu trebuie să se lase manipulați și nici intimidați.

Acum, mai mult decît niciodată, ei trebuie să strîngă rîndurile și să lupte!

Comments

comments

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2018/01/footer.jpg