Foarte multe voci au spus, în momentul în care marile concerne americane private au fost salvate de la faliment de către Stat, prin susținerea cu fonduri publice, că măsura respectivă echivalează cu moartea capitalismului.
În general, criza financiară mondială din 2008 și felul în care guvernele din toată lumea, inclusiv din Europa, au ales să pună interesele corporațiilor internaționale în fața cetățenilor pe care ar fi trebuit să îi reprezinte, au ridicat numeroase critici care contestau veridicitatea caracterului capitalist al acestor măsuri.
Capitalismul este, într-adevăr, mort. Dar el nu a murit de ieri, de azi, ci tocmai de prin deceniile opt-nouă ale secolului trecut, așa cum multe din filmele americane o arată, prezentînd lupta de supraviețuire a micilor magazine, a micilor meseriași de la colțul străzii, în fața asaltului susținut și nemilos al corporațiilor.
Asalt cu atît mai feroce cu cît au fost aplicate mai abitir teoriile neo-liberale în guvernările din întreaga lume, începînd cu Statele Unite ale Americii și terminînd, iată, cu România.
Globalizarea corporatistă a înghițit țări, a șters de pe hartă comunități, a distrus destine, totul în numele profitului necondiționat și al înavuțirii nemăsurate a celor ce o propăvăduiesc.
Capitalismul însuși a fost eradicat de corporații și de guvernările corporatiste. Unul din elementele fundamentale ale capitalismului sînt piețele competitive, în care singura ce hotărește este concurența liberă.
Or, prin politica de trust pe care o adoptă, de concerne gigantice internaționale, unul din scopurile de căpătîi ale corporațiilor este tocmai deținerea monopolulului pe piețe. Mai mult decît atît, despre marile concerne nici nu se poate spune că se luptă între ele, ba, din contră, de cele multe ori acestea se aliază împotriva unicului dușman al lor: consumatorul, care trebuie privat de orice fel de drepturi.
Aproape întotdeauna, piețele sînt controlate de un oligopol, format din interesele comune ale corporațiilor care activează într-un anumit domeniu, care pînă la urmă tot un monopol este, iar dreptul de a alege al consumatorului și concurența liberă sînt minunate, dar lipsesc cu desăvîrșire.
Cel de-al doilea element fundamental care caracterizează capitalismul este proprietatea privată asupra mijloacelor de producție. Realitate care virtual nu mai există, ca urmare a presiunii imense exercitate de corporații pentru deținerea controlului total asupra resurselor și a modalităților de exploatare a acestora.
Micul proprietar, antreprenorul care deține un capital oarecare și este dispus să îl investească într-o afacere, cei ce ar trebui să fie însăși celula de bază a capitalismului, au acum activități cel mult marginale, se înfruptă din firimiturile rămase de la masa marilor corporații. Și, oricum, sînt aprig controlați de bănci și guverne, elemente-cheie în noua orînduire corporatistă.
Teoriile neo-liberale marșează pe reducerea drastică, pînă la eliminare, a intervenției statelor în economie, pentru a lăsa, chipurile, libera inițiativă să se dezvolte neîngrădită.
Or, ele urmăresc de fapt eliminarea oricărei forme de reglementare și control, pentru a fi lăsată liberă calea spre marile abuzuri, tunuri și escrocherii la care marile corporații ne-au demonstrat că nu au nici o urmă de remușcare să se dedea.
Mai mult decît atît, acolo unde au fost instalate guvernări corporatiste, cei ce ar fi trebuit să apere interesele cetățenilor nu au avut nici o problemă să facă pact comun cu corporațiile pentru spolierea lor. Într-o criminală complicitate, factorul politic a făcut tot posibilul să bătătorească drumul corporațiilor spre resurse și profit, de cele mai multe ori în detrimentul propriilor cetățeni și al capitalului autohton, lăsați pradă rechinilor cu costum și cravată.
Pînă să prindă de veste, omenirea s-a trezit că trăiește într-o nouă orînduire socială, cu totul diferită decît cele existente pînă acum. Este vorba de Corporatism, căci Capitalismul a murit o dată cu momentul în care corupția instituționalizată și jaful la scară macro, guvernamentală, au înlocuit deținerea de capital ca fiind principalul motor de dezvoltare.
Economiile nu mai sînt “de piață”, ci strict dirijate de Marea Finanță Internațională, în frunte cu Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, guvernele nu mai acționează în numele popoarelor lor, ci așa cum le dictează interesele corporatiste, privatizînd economii întregi la ordin, popoarele nu mai au dreptul la auto-determinare, ci ar trebui să joace așa cum le cîntă lăutarii neo-liberali.
Însăși Democrația, ca un alt element-cheie al capitalismului, a fost înlocuită în laboratoarele de propagandă ale marilor bancheri americani de Plutocrație, adică sistemul în care o elită privilegiată și atotputernică trebuie să ia decizii în numele celor mulți, prea proști și flămînzi ca să știe ce este bine pentru ei.
Mileniul trei se anunță a fi, iată, un nou Ev Întunecat, căci hegemonia corporatistă nu este altceva decît un Neo-feudalism, cu stăpînii și robii de rigoare, feudele corporatiste arătînd o asemănare izbitoare cu moșiile în care foarte mulți șerbi trudeau murind de epuizare pentru bunăstarea celor ce aveau drept de viață și de moarte asupra lor.
În istoria oficială se menționează cum capitalismul a înlocuit feudalismul ca orînduire socială. Se pare însă că unii s-au bucurat prea devreme.
