Motto:
“Cultura nu presupune, în mod necesar, rigoare morală; din cultură nu se poate deduce un cod moral. Întîlnim, de aceea, din păcate, nenumăraţi oameni de cultură admirabili prin cunoştinţele lor, dar pe care, omeneşte vorbind, nu dai doi bani: e plină lumea de lepre cultivate, de cărturari insalubri, de autorităţi “intelectuale” lipsite de orice autoritate morală.”
citat din Minima Moralia, de Andrei Pleşu
Cei mai mulţi din susţinătorii lui Traian Băsescu îşi trag seva doctrinară, dacă se poate vorbi de aşa ceva în ţara maneliştilor cu maieu cu găurele, a micilor la grătar şi a berii la pet, din anticomunismul sforăitor cu care pedeliştii au umplut rîşniţa propagandei după ce au decis să părăsească Internaţionala Socialistă şi să intre în rîndul popularilor europeni cei virgini în comportament şi puri în doctrină.
Nu îi deranjează absolut deloc pe aprigii anti-comunişti şi anti-securişti de azi că idolul lor, Mesia luptei anticomuniste din România, cetăţenul care acum face spume la gură în încercarea disperată de a nu intra la pîrnaie ca un infractor de drept comun ce este, a fost un reprezentant de vază al regimului comunist al lui Nicolae Ceauşescu la Antwerp.
Că a fost un securist nenorocit, cu toate tarele de comportament şi mizeria morală de care au fost acuzaţi securiştii lui Ceauşescu, obiceiuri şi maniere abjecte pe care şi le-a păstrat pînă în prezent.
Nu supără pe nimeni din finii intelectuali cu papion ce fac astăzi apologia băsismului anticomunist în România că Monica Macovei, Mult-prea-curata-Fecioară a Justiţiei române, a fost, de asemenea, un procuror ceauşist ce a folosit fără să aibă nici o problemă de conştiinţă sau deontologie profesională toate metodele de opresiune folosite de procurorii acelor vremuri nefaste.
Sublimii oameni de cultură ce latră astăzi în haita băsistă, extrem de numeroasă şi vocală, nu au, iată, nici o problemă că sînt suporterii unui regim ce a acaparat, la un moment dat, toate puterile Statului, toate funcţiile şi pîrghiile de putere şi decizie, altfel spus, că sînt menestrelii unei dictaturi odioase.
Nu au nici o jenă că sînt colegi de haită cu indivizi cu o natură grobiană, cu infractori de drept comun, cu toate curvele şi pupincuriştii lui Băsescu. Nu îi supără că au început să fie identificaţi cu aceştia.
De asemenea, nici unul din obrazele subţiri, din burdihanurile groase sau fundurile pătrate ce formează astăzi aşa-zisa voce a societăţii civile nu are nici măcar o tresărire de conştiinţă în faţa faptului că susţine un regim dictatorial, cu o apetenţă mai mult decît evidentă pentru cultul personalităţii şi, mai rău, pentru aplicarea aceloraşi metode ceauşiste de opresiune cu care, din păcate, poporul român a trebuit să se mai confrunte o dată: îngrădirea libertăţii presei, puteri nelimitate acordate procurorilor, genocidul social dement declanşat de Băsescu şi acoliţii săi.
Dacă după 1990 reprezentanţii intelectualităţii române au încercat, timid, să îşi justifice colaboraţionismul cu regimul Ceauşescu în fel şi chip, prin teama de Securitate, prin rezistenţa prin cultură şi prin alte vorbe bombastice, dar fără conţinut, lucrurile sînt acum cît se poate de clare.
Aşa cum zicea chiar Andrei Pleşu, Gigantul fiorului cultural autohton, cei ce ar trebui să fie vîrful de lance al societăţii româneşti, oamenii cu greutate intelectuală şi culturală, vocea limpede a conştiinţei naţionale, nu sînt decît nişte lepre cultivate şi nişte intelectuali insalubri.