Libertatea de a nu avea de ales -II-

libertatea mascati

Zapciul Stăpînirii străine în România, Culaie Ionescu, numit de unii români, nu se știe din ce considerente, președintele țării, a promulgat, ieri, fără prea multe fasoane, ca și cum ar fi înghițit o felie se slănină unsă cu muștar, legea Big Brother.

Promulgarea legii, care se constituie într-o îngrădire evidentă a drepturilor și libertăților cetățenești, nu a stîrnit nici un frison printre iobagii proști și umili, care populează în aceste zile România, ba, din contră, au existat și semnale disperate, venite dinspre mai multe organizații ale societății civile (sic!), care au cerut pe un ton imperios și nerăbdător ca legea Big Brother să fie adoptată cît mai degrabă.

Asta dacă mai era nevoie de vreo dovadă că ”societatea civilă” din România este finanțată, mai mult sau mai puțin la vedere, de Marele Licurici, de la care luăm noi lumină și ale cărui povețe, sfaturi și îndemnuri le urmăm întocmai.

Dealtfel, nu este nici o mirare că acordarea unor puteri și mai extinse serviciilor secrete, în dauna libertăților cetățenești, a ajuns să nu mai supere pe nimeni în România, ba, din contră, să genereze mulțumire, liniște și împăcare.

Asta și-au dorit cu disperare românii, începînd cu 1990 și pînă în zilele noastre: o societate pe model american, copierea întocmai a modului de viață din Statele Unite ale Americii.

Au visat cu ochii deschiși la blue-jeans, hamburgeri, cola și societate de consum, iar voia le-a fost îndeplinită, însă au primit, în plus, numeroase alte ”binefaceri” ale sistemului american.

Astfel, am putut asista cu toții la transformarea societății, în pur spirit american, într-o adunătură de inculți obezi și ne-educați. Teoriile neo-liberale au fost implementate cu înverșunare, dispărînd, în acest fel, aproape complet, protecția socială și rolul Statului în asigurarea unor condiții decente de trai.

S-a diminuat foarte mult calitatea sistemelor de Sănătate și Învățămînt, care nu doar că nu mai sînt accesibile tuturor, ca înainte de 1990, dar accesul la ele a devenit un adevărat lux pentru foarte mulți dintre români.

Importarea sistemului american a adus discrepanțele și inegalitățile sociale uriașe de peste ocean, a venit cu sărăcia, aurolacii, crima organizată și corupția instituționalizată pe care românii le văzuseră doar în filme, înainte de 1990.

Mai mult decăt atît: sistemul american nu a adus libertate și democrație, așa cum mulți s-au așteptat, ci un stat polițienesc, mai nou și militarizat, violența poliției la adresa cetățenului și crearea unei clase de noi îmbogățiți, de favorizați ai sistemului, care își arogă calitatea de nouă aristocrație ce ar trebui să conducă, în pur spirit plutocratic, marea masă.

Pe modelul infamului IRS (Fiscul american), cetățenii sînt considerați din start evazioniști, pînă la proba contrară, prin obligativitatea declarațiilor de avere, pe care trebuie să le depună toată lumea, așa cum se propune din ce în ce mai insistent în ultima vreme, dar și prin prestația abuzivă a ANAF-ului și a inspectorilor anti-fraudă, din perioada recentă, astfel dispărînd practic prezumția de nevinovăție.

Întocmai ca în SUA, nu există alternativă la vot, cetățenii avînd de ales între două partide care reprezintă, practic, fețe ale aceleiași monede și care sînt controlate de grupurile de interse obscure și de mafia transpartinică, doar naivii mai iluzionîndu-se că votul lor poate schimba ceva.

Economia este sufocată de marile corporații și companii multinaționale, care își urmăresc doar propriul profit, cît mai mare și pe termen cît mai scurt, fără măcar o mimare, de ochii lumii, a unei dezvoltări organice, pe termen lung sau a respectului pentru drepturile salariaților.

Criza cronică de locuri de muncă și sărăcia au adus, în mod inevitabil, lipsa de opțiuni valabile pentru viitorul celor mai mulți dintre cetățeni, obligați să se complacă în rolul de forță de muncă ieftină. Drepturile cetățeanului sînt doar pe hîrtie, abuzurile Statului împotriva sa ajungînd deja un mod de viață și un status-quo.

Statul român a devenit unul condus de serviciile secrete și de procurori, întocmai ca cel american, iar mafia politico-financiară de la cel mai înalt nivel s-a transformat într-o adevărată cangrenă la adresa societății românești.

În aceste condiții, amara concluzie pe care au ajuns să o tragă unii dintre cei ce au visat cu ochii deschiși la libertate și democrație, dar au primit un Stat polițienesc, controlat de serviciile secrete, este că libertatea sistemului american, acum implementat și în România, acordă cetățenilor doar dreptul de a își plăti birurile către Stat și de a fi bătuți de organele de poliție.

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg