De ceva vreme, s-a tot spus că românii sînt ignoranţi şi superficiali, pe scurt, că sînt proşti, că nu ştiu şi nu sînt interesaţi să îşi apere drepturile şi interesele.
Mai mult, se spune că nici nu mai există aspiraţii comune ale oamenilor ce vieţuiesc pe aceste meleaguri, că nu se mai poate vorbi de existenţa unui popor român, din moment ce marea majoritate a oamenilor de aici îşi urmăresc doar intersul propriu şi noţiunea de interes comun este doar o vorbă goală.
Sunt voci care acuză că poţi vedea oricînd românii ieşind în masă la pădure să încingă grătarele (sic!), făcînd coadă la zahăr şi ulei, la moaşte, la intrarea în club sau la un concert AC/DC ori Lady Gaga, după caz, dar nu vom vedea niciodată o mare demonstraţie populară, ca modalitate de exprimare a nemulţumirilor şi necazurilor cu care se confruntă concetăţenii noştri.
Societatea românească în sine este privită acum ca fiind una mîncată de putregai, din ce în ce mai aproape de disoluţie, dinamitată din interior de un număr tot mai mare de oameni fără Dumnezeu, care nu au nici o problemă să îi manipuleze pe ceilalţi, să mintă şi să fure, să susţină un regim politic criminal doar pentru că aşa le este lor bine.
Elitele româneşti au fost mereu acuzate că le lipseşte coloana vertebrală, că dau dovadă de un colaboraţionism maladiv cu regimul aflat la putere, indiferent cît de mizerabil este acesta, de o slugărnicie şi o avariţie ce nu le pot aduce decît dezonoare şi căderea în ridicol.
Biserica ortodoxă strămoşească, de asemenea, nu a fost decît o falangă a puterii politice, înarmată cu cădelniţe, apă sfinţită şi anafură, iar înaltele feţele bisericeşti s-au comportat aproape întotdeauna ca nişte soldaţi credincioşi ai celor ce au încercat să pună pumnul în gura populaţiei.
S-a spus că în România post-decembristă nu există o clasă politică, ci doar o hoardă de politruci înfometaţi de bani şi putere. Că toate partidele sînt la fel, că degeaba Puterea trece de la unii la alţii atît timp cît toţi fac parte din aceeaşi mafie politico-economică ce sufocă această ţară.
Degeaba se succed unii şi alţii la guvernare, dacă nu există politician român care să nu fie slugă supusă a Occidentului, pion al intereselor SUA or UE în România. În zadar îşi mai pun unii naivi speranţele în unul sau în altul, cît timp nici una din feţele triste ce po(pu)lează viaţa politică autohtonă nici măcar nu îşi propune să fie un factor care să acţioneze pentru interesul naţional.
Statul român şi instituţiile sale nu există, din moment ce nu reprezintă Cetăţeanul şi nu se află în slujba sa, ci doar a aceloraşi forţe mai mult sau mai puţin obscure ce prosperă pe spatele şi în detrimentul celor mulţi ce trăiesc prin aceste locuri.
Tot mai multe voci spun că România nu mai există de mult timp ca ţară independentă, ca stat suveran şi mîndru, garant al intereselor cetăţenilor săi. Că nu sîntem decît o colonie patetică, sărăcită la vedere şi fără nici un fel de scrupule de marile puteri internaţionale şi de lacheii lor puşi aici în funcţii oficiale să le reprezinte interesele.
În fine, se face din ce în ce mai auzită opinia că nimeni nu dă doi bani pe cei ce trăiesc în această ţară, pe drepturile şi libertatea lor, pe ce vor ei.
Din păcate, prin tot ceea ce s-a întîmplat în ultima perioadă, de la referendumul de demitere a lui Băsescu şi pînă acum, am putut vedea că toate aceste acuze de mai sus au un foarte mare conţinut de adevăr. Şi dacă Băsescu nu pleacă, acum măcar ştim cum stăm. Avem dovada!
4 thoughts on “Dovada!”