Nu există în această lume nimic mai grotesc decît un drag-queen producîndu-se în fața unor copii mici.
Astfel de spectacole macabre se desfășoară deja în școlile publice din Anglia, Canada, SUA și Australia, țările în care propaganda de gen a ajuns politică oficială.
Nu peste mult timp probabil că vor avea loc și în România, pentru că trebuie să avem și noi faliții noștri și nu se poate să nu ne aliniem la “valorile europene”, iar Ministerul Educației trudeau (sic!) din greu la asta.
Ele nu au nici un fel de justificare, nici ideologică, nici culturală și nu se poate face o legătură nici măcar cu drepturile unor minorități.
În mod similar, sexualizarea forțată a copiilor din clasele mici, în numele unei mincinoase educații sexuale, nu poate fi justificată de nici unul din conceptele bombastice precum incluziunea, diversitatea șamd, introduse forțat și artificial de adepții globalizării.
Este doar atacul necontenit al unor interese obscure extrem de urîte, ce au luat acum la țintă sufletul curat al copiilor, în efortul de a crea așa-zisa minunată lume nouă.
În numele așa-zisului progres, unii simpatizanți ai Stîngii cauționează în mod regretabil atacul forțelor globalizării.
Or, globalizarea este arma capitalului și a asupritorilor imperialiști.
Iar ideologia de gen, pedofilia, ”incluziunea”, ”diversitatea”, sexul fluid și așa mai departe țin fără doar și poate de decadența burgheză, nu au nici o legătură cu interesele claselor asuprite ori cu dreptatea socială.
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({
google_ad_client: "ca-pub-6198249197587097",
enable_page_level_ads: true
});
(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){
(i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o),
m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m)
})(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga');
ga('create', 'UA-88046948-1', 'auto');
ga('send', 'pageview');
var _gaq = _gaq || [];
_gaq.push(['_setAccount', 'UA-88046948-1']);
_gaq.push(['_trackPageview']);
(function() {
var ga = document.createElement('script'); ga.type = 'text/javascript'; ga.async = true;
ga.src = ('https:' == document.location.protocol ? 'https://ssl' : 'http://www') + '.google-analytics.com/ga.js';
var s = document.getElementsByTagName('script')[0]; s.parentNode.insertBefore(ga, s);
})();
var t5_wid='134669044';
var t5_badge='standard_b';
(function() {
var t5r = document.createElement('script'); t5r.type = 'text/javascript'; t5r.async = true;
t5r.src = ('https:' == document.location.protocol ? 'https://' : 'http://') + 's.t5.ro/static/t5-stats.js';
var t5s = document.getElementsByTagName('script')[0]; t5s.parentNode.insertBefore(t5r, t5s);
})();
Sunt complet impotriva acestui tip de manipulari excesive pe care ni le impun bine-cunoscutii ” educatori ” de nivel inalt. Copiii nu trebuie sa fie expusi acestor imagini si idei oribile. Este o forma perversa de subminare a moralitatii si de degradare a valorilor, pe care trebuie s-o oprim cu orice pret.