Motto:
“Cultura nu presupune, în mod necesar, rigoare morală; din cultură nu se poate deduce un cod moral. Întîlnim, de aceea, din păcate, nenumăraţi oameni de cultură admirabili prin cunoştinţele lor, dar pe care, omeneşte vorbind, nu dai doi bani: e plină lumea de lepre cultivate, de cărturari insalubri, de autorităţi “intelectuale” lipsite de orice autoritate morală.”
citat din Minima Moralia, de Andrei Pleşu
Ați văzut vreodată spectacolul grotesc al unei găini decapitate și lăsate să se zbată?
Zbaterea disperată, salturile necontrolate, sîngele care îi țîșnește din gît ca dintr-o arteziană?
Așa e România post-decembristă.
O Românie fără cap, o societate în zbatere disperată, care face salturi ucigașe necontrolate, căci nu a avut elite și intelectuali care să formeze o linie independentă, respectînd caracterul național.
Cea mai mare parte a intelectualilor, mai mult sau mai puțin publici, au trădat, s-au transformat în agenți de influență ai Stăpînirii străine.
Unul nu a făcut un pas în spate, să spună: Bă, ce facem noi aici?!!!
De ce privatizăm, de ce distrugem industria, de ce vindem pădurile și terenurile arabile străinilor, de ce distrugem Învățămîntul și toată societatea o dată cu el?
Mai nou, de ce digitalizăm? De ce introducem învățămîntul digitalizat încă de la clasele mici? De ce băgăm ideologia de gen în școli?
De ce închidem minele, de ce ne lăudăm cu centrale pe hidrogen? De ce distrugem terenurile arabile ca să punem pe ele panouri fotovoltaice?
De ce distrugem Delta Dunării, dacă decid americanii să își facă acolo bază militară? În general vorbind, de ce ne dăm noi mereu foc la căciulă ca să susținem întotdeauna interesele altora și niciodată pe ale noastre?
De ce dictează Uniunea Europeană, NATO, SUA și cine mai dictează în România?
De ce distrugem ideea de stat național, de ce capitulăm necondiționat în fața globalizării?
Din contră:
Cu cît au fost mai mari ifosele intelectuale, cu atît au fost linse mai abitir clanțele ambasadelor străine în România.
Cu cît a fost un nefericit sau o nefericită mai celebru/ă pe plan internațional, cu atît nu a știut cum să se dezică mai repede de România.
Și cu cît a fost un profesor mai titrat și a urcat mai sus pe scară ierahică la nivel profesional, cu atît nu a știut cum să se facă mai repede preș în fața factorului politic, pentru o amarîtă de funcție.
Majoritatea absolută a cărturarilor, a profesorilor, a oamenilor de litere, a celor ce ar fi trebuit să constituie elitele profesionale și morale ale țării s-au aliniat cuminți în heirupul stahanovist de îndoctrinare a tinerelor generații cu pseudo-valori capitaliste, a căror putreziciune se poate vedea astăzi, cînd societatea este ca o găină fără cap, împroșcînd sînge în stînga și în dreapta.
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({
google_ad_client: "ca-pub-6198249197587097",
enable_page_level_ads: true
});
(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){
(i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o),
m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m)
})(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga');
ga('create', 'UA-88046948-1', 'auto');
ga('send', 'pageview');
var _gaq = _gaq || [];
_gaq.push(['_setAccount', 'UA-88046948-1']);
_gaq.push(['_trackPageview']);
(function() {
var ga = document.createElement('script'); ga.type = 'text/javascript'; ga.async = true;
ga.src = ('https:' == document.location.protocol ? 'https://ssl' : 'http://www') + '.google-analytics.com/ga.js';
var s = document.getElementsByTagName('script')[0]; s.parentNode.insertBefore(ga, s);
})();
var t5_wid='134669044';
var t5_badge='standard_b';
(function() {
var t5r = document.createElement('script'); t5r.type = 'text/javascript'; t5r.async = true;
t5r.src = ('https:' == document.location.protocol ? 'https://' : 'http://') + 's.t5.ro/static/t5-stats.js';
var t5s = document.getElementsByTagName('script')[0]; t5s.parentNode.insertBefore(t5r, t5s);
})();
Citatul tau din Minima Moralia este foarte relevant in aceasta epoca in care se pune prea mult in proba moralitatea intelectualilor. Din pacate, este adevarat ca in prezent gasim persoane inteligente, cultivate si cu cunostinte vaste in domeniul lor, dar care nu se asociaza in mod necesar cu standardele morale asteptate. Aceasta a avut ca rezultat distrugerea Romei post-decembriste, care se afla in prezent intr-o stare de zbatere disperata. Din nefericire, elitele intelectuale nu au facut niciodata public un pas inapoi pentru a discuta cu privire la interesele natiunii si la scopul urmarit, sau pentru a respinge influenta factorilor externi. De aceea, trebuie sa avem grija sa planificam aceasta