Toleranța la ipocrizie și dublu-standard -II-

bagdad

În 2003, Statele Unite, alături de Marea Britanie, Australia și Spania, invadau Irakul, în dispreț total față de directivele Consilului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU), care nu recomanda intervenția armată în țara condusă la acea vreme de Saddam Hussein.

Dintre țările membre ale Uniunii Europene, doar Franța lui Jacques Chirac s-a opus invadării Irakului și a protestat față de călcarea în picioare a poziției ONU.

Franța s-a ”revanșat” însă ulterior, în 2011, cînd a declanșat intervenția armată în Libia, giganticul său președinte de la acea vreme, Nicolas Sarkozy, reprezentînd unul din principalii factori de presiune care au condus la rezoluția Consilului de Securitate al ONU privind invadarea Libiei de forțele NATO.

În general vorbind, sub bagheta SUA, țările membre NATO au tras în ultimii ani, încet, dar sigur, pe linie moartă, Organizația Națiunilor Unite, cea care fusese gîndită tocmai ca un organism mondial care să încerce să prevină și să aplaneze conflictele armate, răspunzînd în același timp de rezolvarea crizelor umanitare ce au decurs din diferitele înfruntări militare, para-militare și nu numai.

Acum, cînd Europa se confruntă cu problema valului masiv de imigranți, veniți din Orientul Mijlociu și Nordul Africii, aceleași țări, adică membrele europene ale NATO, care au distrus, alături de SUA, casele, modul și mijloacele de trai ale oamenilor din Siria, Irak, Afganistan, Libia, șamd, se jură, cu mîinile pe portofele, că ele nu au nici o vină în toată tărășenia asta și nu își pot identifica nici o responsabilitate, cît de mică.

Mai mult decît atît: după ce au transformat ONU într-o șandrama nefolositoare, într-o poveste frumoasă despre dezideratul păcii în lume, numai bună de spus nepoților la gura sobei, aceiași membri ai NATO refuză să preia responsabilitățile Organizației Națiunilor Unite în privința crizelor umanitare, se spală european pe mîini și se luptă disperați să paseze cartoful încins de la o țară la alta.

Anglia, imperiul mondial care și-a atras bogăția din coloniile sale risipite pe toată fața Pămîntului, inclusiv în Orientul Mijlociu și Nordul Africii, care a decimat populații întregi, în numele intereselor proprii și care a reprezentat principalul sprijin militar și diplomatic (sic!) al SUA pentru invaziile militare din ultima vreme, plînge cu fața în pumni, ca o țară mică și neajutorată, în fața valului de imigranți.

Germania, motorul economic Europei, Cornul Abundenței, Casa Dreptății și a Europenismului, Das Vaterland, face apeluri disperate către celelalte țări din UE, vizînd ”solidaritatea” în privința gestionării costurilor generate de invazia imigranților. Aceeași Germanie care acum două luni de zile uitase complet de solidaritatea europeană și își arăta pumnii încleștați către Grecia și celelate țări cu datorii publice semnificative din Europa, strigînd sus și tare că, atunci cînd vine vorba de obligații, fiecare e pe datoria și barba lui.

România, Stîlpul NATO, Avangarda Anti-Comunistă, Trompeta de Serviciu a stăpînilor din NATO și UE, care s-a grăbit să trimită mîndră trupe în Afganistan, în Irak și fregată de război în Libia, ridică neputincioasă din umeri, suspinînd că nu e pregătită să primească refugiați. Să trimită trupe în diferite teatre de război și să cumpere diverse troace, cu titlu de armament și tehnică militară, a fost pregătită România, dar, văzînd că scutul de la Deveselu nu o apără de valul de imigranți, face acum pe ruda mai săracă de la țară.

Destrămarea Imperiului Otoman, după Primul Război Mondial, a aruncat țările arabe în sfera de influență a imperiilor vest-europene, ca Franța și Anglia, care le-au supus politicii colonialiste clasice, prin care țări întregi din toată lumea au fost efectiv jupuite de bogății și resurse, iar popoarele lor asuprite fără nici o urmă de omenie.

Ulterior, după cel de-Al Doilea Război Mondial, cînd mișcarea de emancipare națională a popoarelor arabe a condus la crearea statelor independente și la alungarea asupritorilor, lupta împotriva colonialismului a fost dusă în Orientul Mijlociu și în Magreb cu precădere de regimurile de sorginte socialistă, care au stat în calea planurilor de extindere a sferelor de influență și a hegemoniei asupra zonei, venite din partea unor țări precum SUA și Israel.

Așa că a fost nevoie de introducerea ”democrației” și a ”libertății” în zonă, prin intermediul recentei ”Primăveri arabe”, care a răsturnat regimurile socialiste din Irak, Siria și Libia, o dată cu ele fiind distruse și sistemele de valori și de forțe care reușiseră să creeze un echilibru relativ stabil în Africa de Nord și cu precădere în Orientul Mijlociu.

România a participat cu entuziasm la aceste intervenții ilegitime și cu spirit de agresiune externă, ale țărilor membre NATO, împotriva țărilor arabe, sperînd că va fi făcută părtașă la prada de război.

În schimb, țara noastră este făcută părtașă, de către puterile europene, la distribuirea imigranților veniți din țările distruse de intervențiile militare ale NATO.

Așa poate vor înțelege și românii că marile imperii nu își vor trata niciodată pe picior de egalitate coloniile.

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

Comments

comments

You may also like...

1 Response

  1. September 4, 2015

    […] Sursa: Invectiva.ro […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2018/01/footer.jpg