Să le-o dăm la Referendum! Să-i lovim la Constituție! -III-. Vlad Țepeș Președinte!

vlad_tepes

Motto:
”Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punînd mîna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,
Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!”
– Mihai Eminescu

Nu peste mult timp se împlinesc 25 de ani de cînd România a schimbat, ca urmare a ”evenimentelor” din decembrie 1989, sistemul politic, orînduirea socială și, ca atare, însuși modul de viață al celor ce trăiesc în această țară a cunoscut schimbări majore.

În cei 25 de ani de ”democrație”, de ”capitalism” și, cu atît mai abitir în anii din urmă, în care românii au devenit ”europeni” și s-au ”emancipat”, aderînd la ”valorile culturii occidentale”, ei au fost ghidați să poată trece prin toate aceste transformări de o clasă politică născută din diferite elemente, regrupate și reorganizate, ale fostului Partid Comunist Român și ale fostei Securități, poliția politică a regimului comunist de dinainte de 1990.

Sub conducerea acestei ”clase politice”, indiferent de numele partidelor care s-au succedat, alternativ, la guvernare și de vorbele bombastice frumos ambalate în așa zise programe și platforme, efectul a fost același: aducerea la sapă de lemn a celei mai mari părți din populație, sărăcirea țării, prăbușirea economică, distrugerea mediului.

Mai mult decît atît. Am putut asista, din 1990 și pînă în prezent, la demolarea, bucată cu bucată, a României, la desființarea spiritului național, la aruncarea societății într-un haos generalizat, la crearea unei degringolade absurde care să servească scopurilor celor ce și-au propus obținerea de profit maxim pe spinarea românilor de rînd.

Sistemele sanitar și de învățămînt au fost literalmente făcute praf, valorile care să ghideze societatea spre progres au fost aruncate la coș, România are una dintre cele mai bolnave, prost pregătite și needucate populații din Europa.

Românii au ajuns cobai ai marilor companii farmaceutice și alimentare internaționale, ai corporațiilor din industria chimică, pe ei se testează ultimele chimicale, E-uri, organisme modificate genetic și alte otrăvuri la care sînt expuși, zi de zi, fără ca ei măcar să își dea seama de acest lucru.

În cei 25 de ani care au trecut de la momentul decembrie 1989, România a devenit cel mai mare poligon de încercare din Europa pentru politicile neo-liberale ale forțelor internaționale ce urmăresc globalizarea lumii, terenul de joacă al corporațiilor străine, care taie și spînzură așa cum vor, fără ca populația să fie apărată în vreun fel de cel ce ar tebui să fie Statul român, garantul intereselor ei.

Iar cei ce au condus, din 1990 și pînă în prezent, Statul român și România, au ajuns întotdeauna în scaune în urma unor procese electorale desfășurate sub deviza alegerii ”răului cel mai mic”, ca urmare a unor scrutinuri al căror principal motor de susținere a fost frica.

Astfel, în 1990 și 1992, Iliescu a ajuns la putere că să ”nu pună moșierii mîna pe țară”, în 1996, Emil Constantinescu a devenit președinte ca să ne scape de Iliescu, în 2000, Iliescu a fost reales ca să nu ajungă Vadim în fruntea țării, iar în 2004, Traian Băsescu, Cancerul politicii și al societății românești, ajungea președinte ca mod de a-l bloca pe Adrian Năstase să ajungă la Cotroceni.

În plus, un personaj absolut nociv, precum Traian Băsescu, a reușit să se păstreze pentru zece ani în scaunul de președinte al României, rezistînd celor două referendumuri pentru demitere cărora a trebuit să le facă față și fiind chiar reales, în 2009, strict ca urmare a așa-zisei lupte anti-comuniste și anti-Rusia, două noțiuni-sperietoare care, cu toată lipsa de fond pe care o prezintă aceste forme, continuă să se constiuie în bau-bau-ul suprem pentru o mare parte dintre români.

În fapt, nici unul din politicienii care au ajuns în diferite funcții de conducere, nici una din forțele politice care au avut guvernarea din 1990 și pînă în prezent nu au avut un program de țară, vreo intenție de a face ceva pentru bunăstarea comună a celor ce trăiesc în România, o încercare măcar de a stabili, de comun acord, împreună cu poporul pe care ar trebui să îl reprezinte, care sînt căile de urmat pentru un viitor prosper al acestei țări și al oamenilor, din ce în ce mai puțini, ce trăiesc în ea.

Românii au fost, rînd pe rînd, trădați de cei pe care i-au ales, au devenit pioni de sacrificu în războiul economic pe care România l-a pierdut în mod constant, ca urmare a trădării fără seamăn la care s-a dedat clasa politică, în integralitatea ei.

Cei ce s-au succedat la conducerea României în ultimii 25 de ani, în ciuda adversităților de paradă și a mimării televizate a unei așa-zise lupte politice, au reprezentat de fapt aceleași interese, au pus împreună umărul la transformarea țării într-o colonie a SUA și UE, într-un teritoriu guvernat din exterior, strict în scopul de a oferi avantaje economice, resurse naturale și sclavi moderni pentru corporațiile și marile concerne internaționale.

Cea mai mare parte din populația României a devenit o masă compactă de consumatori perfecți, victime lăsate fără nici o șansă în fața invaziei intereselor globalizării.

În prezent, peste 70% din teritoriul țării noastre este concesionat pentru exploatarea resurselor naturale de către companii străine, inclusiv prin fracturare hidraulică și cianurare la suprafață, iar aproximativ o treime din pămîntul arabil a fost deja vîndut străinilor. În ceea ce privește fondul forestier, organizațiile de mediu internaționale au tras un serios semnal de alarmă, avertizînd că, daca se continuă defrișările în ritmul actual, în aproximativ 10-15 ani România o să rămînă fără păduri, ceea ce, dacă se ia în considerare perioada relativ scurtă de timp, ar reprezenta cel mai mare dezastru ecologic din istoria Europei.

În mod cu totul și cu totul neîntîmplător, nici una din aceste teme esențiale pentru România nu este abordată de vreun candidat în campania electorală pentru alegerea Președintelui. Avînd în vedere că toți candidații care au, cît de cît, șanse reale pentru accederea în turul doi, intonează în cor aceeași arie a trădării naționale, contează foarte puțin spre deloc dacă unul sau altul este român, neamț sau maghiar, dacă este ortodox, protestant ori catolic, cîte case are fiecare sau cît de acoperit este și cărui serviciu străin îi raportează.

De asemenea, nu au nici un fel de relevanță pentru interesul general perdelele de fum pregătite de serviciile secrete în favoarea, repectiv defavoarea unuia sau altuia, referendumurile anunțate pentru demiterea lui Băsescu, pentru consultarea privind trecerea la monarhie sau alte minunate teme similare, extrem de ofertante ca formă, dar complet goale de conținut.

Nici măcar petardele arucate în spațiul public de ANI și DNA sau eforturile disperate ale lăutarilor din mass media pentru a înclina balanța voturilor în favoarea unuia sau a altuia dintre candidați nu au o importanță mai mare, în condițiile în care TOȚI candidații la funcția de președinte al României sînt niște slugoi supuși ai puterilor coloniale care subjugă România, căutînd să obțină în primul rînd aprobarea acestora și nu a poporului pe care au nesimțirea de a-l chema la vot.

Iar prezența cetățenilor la un astfel de scrutin electoral, fie și pentru a alege ”răul cel mai mic”, echivalează cu complicitatea la trădarea de țară la care se dedau reprezentanții clasei politice.

Ei sînt cei care au distrus în ultimii 25 de ani această țară, toți deopotrivă și în egală măsură, care au pus-o literalmente pe butuci, prin hoție, corupție, prostie, lașitate și slugărnicie.

Votarea lor, a oricăruia dintre ei, este un gir acordat pentru continuarea operei de distrugere a României.

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

Comments

comments

You may also like...

3 Responses

  1. Anca Vlase says:

    Big like, Invectiva!!!!!!

  2. eugenia says:

    numai Dumnezeu ne mai scapa!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2018/01/footer.jpg