S.R.I. e bun și drept, are doar medalii în piept!

sri spioni buni

Pe fondul evenimentelor din ultima vreme, dar și al declarațiilor directorului S.R.I. la comisia parlamentară ce ar trebui să se ocupe de controlul instituției pe care o conduce, precum și al spuselor mai multor politicieni implicați în chestiunea în cauză, am aflat următoarele:

S.R.I. nu este un serviciu secret ce și-a depășit cu mult atribuțiile și sfera legală de activitate și care formează, alături de anumite grupuri de interese din magistratură și din politică, o adevărată mafie ce controlează instituțiile Statului, precum și opinia publică, prin instituțiile media subordonate, dar și virtual întreaga sferă politică, economică și socială românească.

Nu, S.R.I. este format exclusiv din băieți culți, cinstiți și educați, care au cei șapte ani de-acasă și care nu doar luptă cu corupția și ne protejează de ruși, de unguri și de teroriști, dar le ajută și pe bătrînele neajutorate să treacă în siguranță strada.

În plus, angajații S.R.I. nu trec niciodată pe roșu (sic!) iar, atunci cînd au puțin timp liber, își suflecă mînecile cămășilor și ajută cu mîna lor la curățarea gunoaielor din ”delta” Văcărești (sic! sic!).

Ei sînt, cu toții, niște băieți timizi și feciorelnici ca niște fete mari și nu ajung niciodată seara acasă după ora 22:00.

Iar S.R.I. este o instituție hip și cool, ca dovadă că tinerii frumoși și liberi din țara noastră ar arde de vii prin cluburi de dragul ei (!!).

Cu așa vajnici apărători ai țării, penalii, condamnații, corupții și parlamentarii nu au nici o șansă să spolieze țărișoara noastră dragă, care este pusă la adăpost de orice încercare de hoție și nedreptate, pentru ca tot românul să prospere, să mănînce mici, să bea bere, să pupe moaște și să îi fie bine.

Toate astea în condițiile în care bieții angajați ai S.R.I. trebuie să lucreze după orele de program și în propriile S.R.L.-uri, pe care legea le permite să le dețină, pentru a-și rotunji veniturile insuficiente, din moment ce bugetul Serviciului este unul total neîdestulător, doar de vreo cinci ori mai mare decît cel al Parlamentului și alocat în cea mai mare parte pentru acte de binefacere și opere de caritate.

Și, ca și cum toate astea nu erau de ajuns, românii cei nerecunoscători s-au bulucit la urne să voteze toți penalii, care să reducă bugetul Serviciului, pe motiv că, vezi-Doamne, Învățămîntul și Sănătatea nu primesc suficienți bani de la bugetul Statului.

Rușine, tovarăși! În aceste vremuri de restriște, numai la voi, la viitorul și la pielea voastră vă gîndiți! Vouă vă arde de Învățămînt și Sănătate, în timp ce Organizația Nord-Atlantică NATO riscă să nu mai primească raportările S.R.I. la timp, pe fondul reducerilor de buget!

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg