România a aderat la America Latină -II-. Naționalizare sau argentinizare!

argentinizare

Motto:
”Puteți omorî o națiune întreagă pentru că așa vi se ordonă?”*

Pentru cine mai avea vreun dubiu, guvernul de trădători de țară condus de musiu Julienne Cioloș are ca principală menire privatizarea activelor aparținînd patrimoniului național, care nu au fost încă cedate pe doi lei marilor rechini financiari și economici internaționali.

Astfel, Cioloș a anunțat, la sfîrșitul săptămînii trecute, că portul Constanța, obiectiv strategic pentru economia României, va fi privatizat, dar nu înainte de a ”crește performanța portului”.

Portul Constanța este însă doar ultimul pe lista obiectivelor strategice pentru economia națională anunțate de Cioloș că sînt bune de măritat, fiind precedat de Oltchim și foarte probabil că va fi urmat de Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia, Tarom, CEC Bank și orice altceva mai are Stăpînirea străină de trebuință.

Dar trădarea României de către guvernanții săi nu a început, din păcate, o dată cu guvernul Cioloș. Încă din 1990 și pînă în prezent, toți cei care s-au perindat, rînd pe rînd, la conducerea țării, au capitulat necondiționat în fața intereselor străine, literalmente distrugînd economia națională, dezmembrînd-o bucată cu bucată, în numele tezelor neo-liberale impuse din exterior, privind Statul minimal și privatizarea activelor sale.

Ramuri întregi industriale au fost rase de pe fața pămîntului, cedate pe valori modice, care nu acopereau nici măcar valoarea fierului vechi scos din diferite întreprinderi și combinate sau suprafața terenurilor pe care le ocupau.

Mult mai grav, Statul român și-a cedat sau distrus prin privatizare industriile strategice și a renunțat la controlul resurselor sale naturale, nenumărate obiective industriale sau civile de importanța capitală ajungînd să fie literalmente batjocorite de noii lor proprietari privați, ”investitorii străini”, sau chiar de tradărorii care le-au administrat în numele guvernului român, pentru a justifica privatizările ulterioare.

Așa s-a ajuns la situația de un absurd ieșit din comun ca barajul de la Vidraru, pe Argeș, să fie listat pe bursă, așteptîndu-și cuminte noul proprietar, care va putea să se joace cu el după pofta inimii, așa cum se joacă un copil cu găletușa în nisip.

Această amenințare cît se poate de reală la adresa siguranței naționale este posibilă în urma jafului de proporții epice (3 miliarde euro) la care au fost supuse activele Statului înglobate în Fondul Proprietatea, care a făcut ca sistemul energetic național să fie destructurat și vîndut ca la iarmaroc fondurilor străine de investiții.

De menționat că încă de anul trecut se vorbește de o nouă spoliere de proporții a patrimoniului național, Fondul Proprietatea II, care va fi alcătuit din active de 11 miliarde euro, constînd în pachete minoritare de acțiuni la companiile de energie, păduri, terenuri și imobile aparținînd Statului român.

La fel ca în cazul primei variante a Fondului Proprietatea, toate aceste active de miliarde euro vor fi cedate ”investitorilor străini” la valori reprezentînd 10-15% din valoarea lor reală.

Iar ”tehnocrații” conduși de Cioloș sînt doar hienele numite de F.M.I. să lichideze definitiv economia României, cioclii care să închidă ochii mortului și să stingă lumina, la plecare.

Trebuie neapărat amintit faptul că ”investitorii străini” care au cumpărat, cu concursul trădătorilor de țară din România, economia românească la preț de lichidare de stoc sînt aceiași rechini financiari care au distrus economic și alte țări, cel mai cunoscut caz fiind cel al Argentinei, iar cel mai recent al Greciei.

Nici o țară din lume nu a renunțat la gazul și petrolul său, fără a pierde un război.* Dar țări precum Argentina și România, deși în mod oficial nu s-au luptat cu nimeni, au pierdut un război nemilos: pe cel economic.

Ele au fost devastate de o nouă formă de agresiune, comisă pe timp de pace, de o violență cotidiană și silențioasă, care a produs mai multă distrugere socială, emigrare și moarte decît rezboaiele: terorismul de stat, îndreptat împotriva propriilor cetățeni.*

Așa-zisele privatizări reprezintă cea mai pură formă de neo-colonialism, în care un popor este deposedat de avuția sa, care trece în mîinile latifundiarilor și magnaților străini.

În Argentina, furia ”privatizărilor” nu a iertat nimic: au fost privatizate, rînd pe rînd, companiile naționale de televiziune și radio, de telefonie, linia aeriană națională, compania națională de căi ferate, sistemele de comunicații, au fost concesionate petrolul, gazele, apa, drumurile naționale.*

Iar președintele din anii ’90, Carlos Menem, lacheul SUA, despre care oficialii F.M.I. au afirmat laudativ că a înfăptuit ”miracolul argentinian”, declara public, ori de cîte ori avea ocazia, că ”nimic din ce e al Statului nu va rămîne al lui”.*

Companiile străine au făcut în Argentina, ca și în România, ce nu au putut face în propriile lor țări, obținînd, în acest mod, profituri uriașe, fără nici un fel de riscuri: ne-executarea lucrărilor, fiind exonerate de neîndeplinirea obligațiilor contractuale, alături de tarife extrem de mari, prin care utilizatorii le-au plătit investițiile. O altă anomalie este aceea că, deși în țări precum România și Argentina trec de concerne private, în țările lor de origine aceste companii sînt de fapt publice, de Stat.*

Este cutremurător cum poate fi recunoscut în România același modus operandi al marilor fonduri de investiții americane și F.M.I care a dus Argentina, în anii ’90, la una din cele mai adînci crize economice, sociale și, în cele din urmă, umanitare, cunoscute vreodată în țări din afara Africii sau Asiei de Sud-Est.

Argentina s-a scufundat într-o sărăcie ca o prăpastie fără fund, în timp ce media făceau apologia modelului neo-liberal și al politicienilor ce îl impuneau. Au fost puse pe butuci sistemele sanitar și de învățămînt, infrastructura a fost lăsată de izbeliște, mai ales în zonele rurale, în urma corupției instituționalizate și a furtului banilor destinați întreținerii și construcției de drumuri.

În Argentina anilor ’90, 80% din copiii acelei generații sufereau, pe fondul politicilor de austeritate, de malnutriției cronică, iar sărăcia neagră atinsese 90% din populația țării.*

Bolile vindecabile și subnutriția provocau, ca urmare a genocidului făcut de politicile neo-liberale, moartea zilnică a 55 de copii, 35 de tineri și adulți și a 10 vîrstnici – în medie, a 35.000 de persoane pe an.*

În mod similar, în România de azi, rata mortalității infantile, rata mortalității la naștere, gradul de școlarizare și alți indicatori sociali plasează România pe un rușinos ultim loc în Europa, populația țării noastre fiind una dintre cele mai sărace, bolnave și needucate de pe continent.

Genocidul social care a fost declanșat în Argentina de către niște adevărați criminali de război pe timp de pace este replicat acum și în România, pe fondul unei sărăciri acerbe a populației și a unei distrugeri economice atît de dezastruoase că echivalează cu aruncare țării noastre în Lumea a Treia.

Oprirea acestui proces de nimicirea a României nu se poate face decît prin stoparea jafului nerușinat făcut în numele așa-ziselor privatizări.

Românii trebuie să înțeleagă că, pentru a fi din nou stăpîni în țara lor, trebuie să ceară și să obțină, cu orice preț, naționalizarea industriilor strategice și a resurselor naturale.

 

Citate din / referiri la fimul ”Genocid social (Memoria del saqueo)”, ce poate fi văzut AICI.

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

Comments

comments

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2018/01/footer.jpg