Rebeliunea neo – liberală -III-. Demisia Iohannis!

iohannis demisia

Klaus Iohannis a profitat politic, la modul cel mai cinic și lipsit de onoare, de tragedia petrecută în Colectiv, din acest punct de vedere, el dovedindu-se un personaj chiar mai odios decît Traian Băsescu.

Profitînd de valul de emoție firesc, declanșat în rîndul opiniei publice, de moartea groaznică a peste 30 de oameni și de suferința altor multe zeci, Iohannis a canalizat furia populară către adversarii săi, în speță toți centrii de putere ai Statului român care îi mai subminau încă poziția autoritară și autoritaristă.

Așa cum Victor Ponta și-a asumat responsabilitatea pentru tragedia petrecută în Colectiv și și-a dat demisia de onoare, doar pentru că nenorocirea s-a petrecut în timpul mandatului său, același lucru trebuia să îl facă și Klaus Iohannis, din poziția sa de cel mai înalt reprezentant al Statului român corupt și nociv la adresa cetățenilor săi.

În schimb, prin instigările la care s-a dedat și prin atacul la adresa instituțiilor democratice ale Statului, Iohannis a declanșat o nouă rebeliune neo-liberală, urmărindu-și propria agendă privind ”europenizarea totală a României”, întărirea poziției corporațiilor și a intereselor străine în țara noastră.

Chiar în timpul protestelor de stradă, în care zeci de mii de oameni au ieșit să își strige nemulțumirea împotriva Sistemului, în București și în marile orașe ale țării, Klaus Iohannis a declarat că susține acordul transatlantic de comerț între SUA și UE, susținînd că TTIP ar fi un lucru nemaipomenit pentru țara noastră.

Asta dacă mai era nevoie de vreo dovadă că Iohannis este cel mai evident și cel mai înalt, prin poziția pe care o ocupă, reprezentant în România al intereselor marilor corporații, susținute de statul militarizat, condus de procurori și de serviciile secrete.

Adică al celor care au prăpădit țara asta în ultimii 25 de ani.

Doar niște naivi pot aștepta de la Klaus Iohannis să le îndeplinească revendicările privind o viață mai bună.

Nu ”corupția ucide”!

Ucide sistemul care a susținut o asemenea corupție cancerosă!

Ucide capitalismul turbat, lipsit de scrupule, ucid corporațiile impuse de UE, SUA și FMI în România!

Așa că orice formă de ”negociere” între Piață și Iohannis înseamnă legitimizarea reprezentantului cel mai de seamă al corupției!

Iohannis ESTE Sistemul, nu a venit din cer parașutat, nu este întruparea Sfîntului Duh.

Pentru ca cei prezenți în stradă să poată vorbi de Revoluție și nu de o simplă răscoală trecătoare, trebuie să răstoarne Sistemul începînd cu cel mai înalt reprezentant al său, trebuie să ceară demisia lui Iohannis!

Însă, acum, ca și în 1990, vocea străzii este confiscată de ”societatea civilă” aflată pe statul de plată sorosist.

Aceiași lingăi care au contribuit decisiv la impunerea neo-liberalismului radical în România, care au instigat la privatizări, la vinderea resurseleor naturale, la desființarea protecției sociale și la demantelarea Statului unitar.

Nu contează ce strigă cei din stradă pe bune, care sînt doleanțele cetățenilor acestei țări.

Contează ce stabilește Klaus Iohanis că s-a strigat, în urma ”negocierilor cu societatea civilă” și, normal, nu va avea cum să nu țină cont de ”solicitările străzii”, gen TTIP, regionalizare, sporirea prezenței armate americane, întărirea puterii procurorilor, dizolvarea Parlamentului, legile Big Brother, toate măsurile necesare pentru transformarea României într-un stat condus cu mînă forte de DNA și SRI.

A striga în stradă despre corupție, despre nivelul de trai dezastruos și despre lipsa de perspective a majorității celor care trăiesc în această țară, fără a identifica adevărații vinovați pentru ceea ce se întîmplă în România, este echivalent cu a protesta doar împotriva efectelor, nu a cauzei.

Cine i-a sărăcit pe români și a jefuit România? Cine a furat viitorul copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate? Cine ne-a tăiat pădurile? Cine ne-a otrăvit apele? Nimeni altcineva decît UE, SUA și corporațiile străine, adică Sistemul al cărui reprezentant este Klaus Iohannis!

O răscoală în stradă, care să nu se transforme cu adevărat în Revoluție și să ceară demisia lui Klaus Iohannis, pentru a răsturna cu adevărat Sistemul, este din păcate doar un instrument foarte util rebeliunii neo-liberale declanșată de zapciul străinilor în România, cazat în dealul Cotrocenilor, care vizează slăbirea instituțiilor statului democratic și instaurarea dictaturii militare.

PE ACEEAȘI TEMĂ:

= Rebeliunea neo – liberală =

= Rebeliunea neo – liberală -II- =

= Ocupația salvează nația -V-. Dictatura militară =

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

1 thought on “Rebeliunea neo – liberală -III-. Demisia Iohannis!

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg