Moscova nu crede în lacrimile propagandei NATO -II-

România este în prezent un stat terorist, care participă din plin, în cadrul NATO, la agresarea și distrugerea altor țări, fără ca acestea să prezinte o amenințare pentru țara noastră și doar pentru a susține hegemonia imperialistă a neoconilor de peste Atlantic.

Exploatarea, abuzul și sărăcia sînt ”civilizația” UE! -II-

Modul ostentativ în care stăpînul de la Bruxelles l-a pupat părintește pe chelie pe vechilul lor cel mai de încredere, Traian Băsescu, nu este decît o reliefare extrem de grafică a faptului că, în 2009, nu Kovesi, Coldea, Oprea și Andronic l-au păstrat pe tatăl Ebei în funcția supremă a țării, în dauna votului popular.

Stăpînirea străină a făcut-o, adică SUA și UE, la fel ca în 2012, pentru ca Băsescu să poată aplica măsurile demente de austeritate și jaf!

Dragnea, Tăriceanu, Firea, opriți crima!

Țara noastră trebuie să iasă din Evul Mediu și să ajungă în secolul XXI, în privința modului în care sunt tratate animalele. Această schimbare de mentalități nu poate porni decât de la liderii României, de la ocupanții celor mai înalte funcții ale Statului, care au posibilitatea și pârghiile politice, legale, instituționale și chiar morale de a mișca lucrurile.

Ocupația salvează nația -VI-. Ghiulul și papucul

Cum este de așteptat ca partidul condus de Liviu Dragnea să desființeze ”cîmpul tactic” din Justiție, cînd ia măsuri în ceea ce privește SRI și DNA, precum și legate de cei conduc aceste instituții profund decredibilizate în ochii opiniei publice din România, doar atît cît i se permite și cînd primește acceptul de la Stăpînirea străină?

Și, mai presus de toate, cum poate promite PSD că va apăra interesele românilor, în războiul economic dus de marile puteri internaționale împotriva țării noastre, cînd guvernul Grindeanu nu a fost în stare să își apere punctul de vedere în legătură cu niște amărîte de acte legislative privind grațierea condamnaților pentru infracțiuni mărunte?

Al Patrulea Reich -XIII-. Justiția de maidan

Orb să fii, să nu vezi că executivul condus de Grindeanu ar fi al doilea guvern, după cel condus de Ponta, ales democratic și răsturnat prin abuz de Stăpînirea străină, cu ajutorul ticăloșilor și al proștilor de la noi, în nici un an și jumătate.

Rugăminte sinceră adresată doamnei Angela Merkel -III-

Vă rugăm la modul cel mai sincer, doamna cancelar, luați-l pe Culaie să vă fie mîna dreaptă la Berlin, să europenizeze și reformeze poporul neamț, pentru că atacurile euro-sceptice s-au cam înmulțit în ultima vreme în țara dumneavostră, iar din sancțiunile economice la adresa Rusiei a rămas doar o amintire!

Mutu-i mut, dar mai e și retardat! -III-. Rușinea Națională

Este inadmisibil ca un individ precum Klaus Iohannis, care face praf, prin aceleași partizanate politice, Ziua Națională, care calcă în picioare Marea și Mica Unire, care ignoră Ziua Culturii Românești, care nesocotește voința poporului român exprimată în cadrul unor alegeri libere, care răspunde doar comenzilor venite dinspre rețeaua încîlcită de servicii secrete și procurori ce sufocă România și este susținută în țara noastră doar de Stăpînirea străină și de o mînă de neo-fasciști macoviști, să rămînă în funcția supremă a Statului și să destabilizeze și de acum încolo!

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg