Ocupația salvează nația -III-. Statul de drepți

democratie americana

Preambul:

”Laura Codruţa Koveși a demonstrat curaj extraordinar, luptând împotriva infracţionalităţii şi corupţiei. – Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, aprilie 2014”

”Statul de drept a triumfat în România la referendum – Mark Gitenstein, ambasadorul SUA în România, octombrie 2012”

”Statul de drept a fost încălcat în mod inacceptabil în România. – cancelarul german Angela Merkel, iulie 2012.”

”Demersurile Guvernului român al premierului Ponta şi procedura de destituire a preşedintelui Băsescu sunt inacceptabile. – Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului Germaniei, iulie 2012.”

Ieșirile schizoide pe care le-a avut în ultima vreme Traian Băsescu, sub orice limită a decenței și a bunului-simț pentru un reprezentant al Statului, cu atît mai mult pentru cel ce ar trebui să fie imaginea celei mai înalte poziții a statului român, au fost interpretate de mulți ca fiind ultimele zvîrcoliri disperate ale unui individ care se teme că va pierde puterea din mînă și, o dată cu ea, libertatea.

Mai mult decît atît: certurile care au avut loc recent între băsiști și contrele pe care și le-au aplicat aceștia reciproc au fost văzute ca o ultimă zvîcnire a sistemului băsist muribund, ca un cîntec de lebădă al celor ce au viciat iremediabil în ultimii zece ani aerul societății românești.

Nimic mai fals. Sistemul băsist este în viață și se simte mai bine și mai puternic decît oricînd, susținut cu nădejde de stăpînii de la Washington și Bruxelles. Băsescu a început să piardă busola pentru că se manifestă ca unul care știe că nu i se poate întîmpla nimic, iar lătrăii de pe la diverese ”organe media” și slugoii sistemului mai mari sau mai mărunți din diversele facțiuni băsiste sar reciproc unii la gîtul celorlalți doar pentru a obține o bucata mai mare de ciolan pentru ros.

Așa cum se poate vedea cu ochiul liber, ANI și DNA, chintesența băsismului în România și brațul de forță cu care SUA și UE își impun samavolnic interesele în țara noastră, sînt mai active ca niciodată și fac prăpăd în rîndul celor ce ezită să se alinieze noii stăpîniri.

În fapt, sîntem cu toții martori la anihilarea marilor baroni autohtoni, începînd cu Voiculescu, trecînd pe la Relu Fenechiu și terminînd cu Hrebenciuc, ca ultim pas înainte de instaurarea definitivă a dictaturii străine în țara noastră.

Execuția este realizată la vedere și cu sînge rece, dar anumite aparențe se încearcă a fi păstrate, pentru ochiul naiv al publicului larg: doar așa se poate explica plimbarea Elenei Udrea pe la sediul DNA, ca o încercare jalnică de credibilizare a celei mai nedemocratice instituții care a funcționat în România după 1989.

Simulacrul de proces în urmă căruia a fost aruncat Dan Voiculescu după gratii arată însă că stăpînitorii străini nu se jenează foarte tare de opinia publică și nici de cele ce ar trebui să fie regulile democratice într-un stat independent.

”Statul de drept”, de nerespectarea căruia trag Washingtonul și Bruxellesul de urechi Bucureștiul, este tocmai statul băsist, ca formă de opresiune brutală a populației, implementată de Traian Băsescu, Monica Macovei, Laura Codruța Koveși, Daniel Morar și alte asemenea exemple de slugi devotate ale intereselor americane și internaționale în România.

Pentru cine mai avea vreun dubiu, activitatea profesională a Cameliei Bogdan, judecătoarea care l-a executat pe Varan, dimpreună cu Antena 3, în doi timpi și trei mișcări, fără ca măcar să clipească, este puternic suținută de ambasada SUA la București.

Cum altfel putea să ajungă o judecătoare de doar 33 de ani să facă peste noapte saltul profesional de la simplu magistrat în cadrul Tribunalului București, secția a II-a Penal, la Curtea de Apel București?

Deloc surprinzător, cv-ul judecătoarei menționează cu mîndrie ”recomandarea din partea Ambasadei Statelor Unite din Bucureşti” pentru a deveni în 2013 expert CEELI Praga.

CEELI (Central and Eastern European Law Initiative) – Inițiativa Legislativă pentru Europa Centrală și de Est, cu sediul în Praga, se prezintă a fi un institut internațional independent, non-pofit, care asigură pregătire profesonală post-universitară pentru cei ce activează în domeniul Justiției.

Așa cum se menționează pe site-ul oficial al institutului, scopul CEELI este acela de a forma o ”comunitate profesională internațională” de magistrați, care să reformeze sistemele judiciare ale țărilor din Europa Centrală și de Est, dar și din alte zone în care are loc o tranziție către democrație (sic!), cum ar fi Orientul Mijlociu și Nordul Africii.

În ceea ce privește caracterul ”independent” al institutului non-profit, trebuie menționat doar că Director Exectutiv este în prezent Christopher Lehmann, care, înainte de a ocupa această funcție, a servit ca Director Adjunct Principal în cadrul Biroului Internațional pentru Dezvoltare, Asistență și Pregătire Profesională a Procurorilor, din cadrul Departamentului de Justiție al SUA.

În plus, este cunoscut faptul că paravanul cel mai des întîlnit sub care acționează serviciile secrete americane în afara SUA este acela al organizațiilor non-profit și al altor asemenea entități ”independente”.

Camelia Bogdan este însă doar un exemplu minor al susținerii și protecției de care au parte pionii sistemului băsist din partea SUA.

Să amintim doar faptul că fostul Procuror general, în prezent procuror – șef peste DNA, Laura Codruța Koveși, a primit, în aprilie 2014, de la ambasada americană la București, premiul cel mare al Departamentului de Stat american pentru cele mai ”Femei curajoase din întreaga lume”.

Iar crema ”statului de drept” pus la cale de Traian Băsescu și Monica Macovei în România, cu sprijinul nemijlocit și fățiș al SUA și UE, este toată ziua – bună ziua la ambasada americană de la București.

Președintele Curții Supreme de Justiție, Oana Hăineală, șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, Zegrean de la Curtea Constituțională, Koveși, Morar și toată ceata veselă din zăvoiul cu acoperiți, diverși magistrați și procurori care trudesc zi-lumină la zidirea ”democrației”, lătrăii din mass media băsistă, alți factori de influență din societatea civilă și formatori de opinie care au grijă să recite pe la televizor propaganda americană, toți se află permanent pe lista de invitați la sindrofiile trîntite de ambasada americană la București, ca semn distinctiv al aprecierii pe care o arată SUA sclavilor săi supuși.

Mai mult decît atît: ambasada SUA este primul loc unde fug băsiștii cu jalba în proțap, chiar și cei ce ocupă funcții înalte în statul român, atunci cînd nu le ies învîrtelile și se mai găsesc prin România oameni care nu sînt dispuși să le facă jocul.

Toate ticăloșiile și nemerniciile pe care le-a făcut Traian Băsescu în ultimii zece ani au fost realizate cu voința SUA și UE, ba, mai mult, de cele mai multe ori au fost chiar impuse de stăpînii din exterior ai Chiorului, care a primit susținerea totală din partea acestora tocmai pentru a le reprezenta și aplica interesele în România.

Cancerul băsist ce a ros această țară pînă aproape de distrugerea ei este cancerul SUA și UE, Băsescu fiind doar pionul care a vegheat asupra aplicării intereselor străine. Doar niște naivi pot crede Băsescu mișcă vreun deget fără știrea Washingtonului.

Acest lucru a ieșit cel mai bine la suprafață cu ocazia referendumului de demitere eșuat din vara lui 2012.

= În curînd, pe Invectiva.ro: Ocupația salvează nația -IV-. Zapciii =

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg