Nişte politicieni prea mici pentru un deziderat atît de mare -II-

romania

Semnalele venite din diverse ţări europene împotriva braţului de fier cu care Germania vrea să îşi impună (din nou) hegemonia asupra bătrînului continent sînt tot mai puternice în ultima vreme.

Guvernul spaniol a refuzat ajutorul financiar oferit de Merkel, dacă vine însoţit de condiţionalităţile impuse de FMI. Preşedintele ceh a avut, săptămîna trecută, o ieşire violentă la adresa planurilor de federalizare a Europei, sinonime cu pierderea independenţei ţărilor din Uniunea Europeană (UE). Iar ministrul polonez de Finanţe tocmai a anunţat că ţara sa nu este de acord cu proiectul de uniune bancară propus de Comisia Europeană.

Voci politice din Anglia şi Finlanda s-au făcut auzite, criticînd pe un ton foarte aspru politicile impuse de Partidul Popular European (PPE) şi Angela Merkel. Uniunea bancară şi pactul de stabilitate fiscală ce se vor a fi impuse îi determină chiar şi pe unii vechi apologeţi ai UE să ridice semne de întrebare. Despre poziţia şi atitudinea grecilor faţă de UE şi Germania ştim cu toţii. Pînă şi vecinii bulgari au anunţat că amînă pe termen nelimitat planurile de aderare la moneda europeană.

Doar în România este linişte şi pace, cel puţin la nivelul clasei politice. Deşi programele de finanţare europene se devedesc a fi doar o himeră, la fel ca şi spaţiul Schengen, deşi acum este evidentă politica UE de colonializare a României, deşi politicieni europeni corupţi şi birocratizaţi dincolo de limita acceptabilului ne trag de urechi ca la şcoala de corecţie, atitudinea politicienilor autohtoni şi a unei mari părţi din populaţie este în continuare aceea a unor slugi patetice faţă de un stăpîn nemilos.

Premierul Victor Papleacă s-a dus la Bruxelles bou şi s-a întors vacă.

S-a dus la Bruxelles cu mandatul majorităţii absolute a românilor pentru debarcarea lui Băsescu şi s-a întors cu prag pentru referendum şi ordine stricte de îndeplinit, ce ţin de un amestec fără precedent în problemele interne ale României.

Mai grav decît atît: dacă despre Traian Băsescu se poate afirma, fără nici un fel de dubiu, că este un trădător abject şi ticălos, că nu urmăreşte altceva decît impunerea intereselor străine în ţara noastră, iată că nici restul clasei politice nu este departe.

În timp ce Băsescu delirează în continuare despre adoptarea monedei europene în 2015, despre uniunea bancară, despre cedarea independenţei politice şi Statele Unite ale Europei, nu a răsărit absolut nici o voce de politician român patriot care să se ridice împotriva acestor samavolnicii al căror unic scop este o şi mai puternică influenţă a intereselor străine în România.

Pactul de stabilitate a fost deja semnat de ţara noastră, prin acţiunea unei clase politice inepte şi iresponsabile în totalitatea ei. Deşi reprezentanţii USL au avut nenumărate ocazii să se distanţeze de aceste spolieri ale avuţiei naţionale, ceea ce a mai rămas din ea, de vînzarea în continuare a resurselor strategice ale ţării, de tratarea României de către marea finanţă internaţională aidoma unui sat fără cîini în care fiecare face ce vrea şi fură cît poate, actualii lideri ai PNL, PSD şi PC au fost minunaţi, dar au lipst cu desăvîrşire în abordarea acestor probleme.

Mai mult decît atît, s-au grăbit ca fata mare la măritat să declare în grup organizat că România nu îşi poate permite să nu semneze pactul de stabilitate fiscală, de teamă să nu rămînă UE cu trei lăudători mai puţin. Asta deşi semnarea acestui act este echivalentă cu condamnarea României pe termen lung la sărăcie şi înapoiere.

Iar ministrul de Finanţe din guvernul Ponta bate în continuare apa în piuă despre aderarea la uniunea monetară în 2015, deşi chiar şi un economist nu foarte deştept ar trebui să ştie că trecerea la euro este echivalentă cu desfiinţarea acestei ţări. Desfiinţare, literalmente, pentru că populaţia chiar nu poate fi mai săracă decît atît, iar economia autohtonă, ce a mai rămas din ea, nu are cum să supravieţuiască în confruntarea unu la unu cu interesele internaţionale mai mult sau mai puţin obscure.

Cu toate acestea, clasa politică de la Bucureşti ne arată că nu are nici un interes să oprească vinderea României bucată cu bucată, proces de lungă durată, început încă din 1996, ce a făcut ca în prezent ţara noastră să fie un biet pai în apele învolburate ale războiului economic pe care mai-marii acestei lumi îl duc nemilos.

Război ce a condus la o întoarcere a Europei în Evul Mediu, la o segregare feroce în stăpîni şi slugi, în bogaţi şi săraci, război în care România nici nu a contat şi îşi linge acum rănile din poziţia slugii zdrenţăroase.

Înaintea aplicării loviturii de graţie, înainte de a continua pe acest drum din poziţia de servitori ai Uniunii Europene, clasa politică autohtonă trebuie să întrebe poporul român prin referendum dacă este de acord cu măsurile prezentate mai sus, dacă îşi dă consimţămîntul pentru pierderea totală şi definitivă a independenţei ţării, a statutului de popor suveran.

Să decidă poporul, pentru că cei din clasa politică au rămas în urma vremurilor sau pur şi simplu au alte interese decît cel naţional. Se vede treaba că o Românie puternică, mîndră şi independentă este un deziderat prea mare pentru nişte politiceni atît de mici.

Comments

comments

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2018/01/footer.jpg