Lupii, paznici la cîini

wolf-in-sheeps-clothing

Motto: Marș de aici, jigodiile Pămîntului!

O ură isterică se revarsă de o săptămînă în mass media împotriva cîinilor fără stăpîn, ură ce a scos la iveală stadiul groaznic de înapoiere, de barbarie al românilor, nimicnicia multora din cei pe care sîntem nevoiți să îi numim concetățenii noștri. Dar parcă cea mai deranjantă este ipocrizia infinită, însoțită de un tupeu și o ticăloșie fără margini a celor ce se erijează în portdrapele ale luptei cu maidanezii.

Traian Băsescu, dementul ucigaș de cîini, nu a putut să scape ocazia și a lăcrimat îndurerat în memoria copilului ucis de neglijența iresponsabilă a celor ce trebuiau să aibă grijă de el. Nimeni nu spune însă că Băsescu este unul din principalii vinovați pentru numărul mare de cîini fără stăpîn care umblă azi liberi prin București.

Cît timp a fost Băsescu primar al Capitalei, în loc să reducă numărul cîinilor fără stăpîn prin metode eficiente, cum ar fi sterilizarea sau programele pentru reducerea abandonului, a sifonat banii și a trecut la uciderea lor cu bîta, ca să acopere gaura financiară.

Culmea ipocriziei, situația maidanezilor trebuie rezovată acum de Harbuz și Băncescu, alți doi ucigași de cîini, care au făcut averi de pe urma exploatării cîinilor fără stăpîn, în loc să ia măsuri concrete și eficiente pentru reducerea numărului acestora de pe străzi.

Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, primește sfaturi pentru rezolvarea problemei de la Robert Negoiță, un decerebrat schizoid care a găsit de cuviință că patrupedele nu pot fi luate de pe străzi decît prin otrăvirea lor în masă.

Adriean Videanu, afaceristul oneros, care a fost, de asemenea, primar al Capitalei între 2004 și 2008, mandat în timpul căruia Bucureștiul mai-mai că nu a fost ras de pe fața Pămîntului și care a rămas în memoria colectivă ca fiind “Ciuma lui Videanu”, a găsit, de asemenea, de cuviință să facă valuri pe la televizor, doar-doar are și el un ce-profit de pe urma situației.

În general, nici unul dintre politicienii care acum tună și fulgeră împotriva patrupedelor nu a avut vreo inițiativă, vreun proiect de lege, prin care să rezolve problema în interesul comun al oamenilor și cîinilor deopotrivă, fără să se gîndească la ce afaceri ar putea să facă și ce profit să scoată din prezența maidanezilor pe străzi.

Toți acești ipocriți, care plîng cu lacrimi de crocodil moartea copilului de patru ani, sînt principalii vinovați pentru numărul mare de maidanezi din București. Și, conform propriei lor teorii, de moartea copilului.

Deși au ocupat și mai ocupă funcții publice din care ar fi trebuit să ia măsuri concrete și eficiente, au preferat să fure banii alocați pentru sterilizări sau pur și simplu să ignore problema. Așa că acum instigă la ură, violență și moarte împotriva cîinilor fără stăpîn, pentru a-și masca propria incompetență sau, după caz, hoție.

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg