Epidemia de neo-liberalism -II-

Principalul impediment pentru relansarea economiilor afectate de criza COVID-19 va fi lipsa cererii, nu a producției.

La nivel global, toată lumea – mari producători, analiști economici extrem de respectați, atrage atenția asupra faptului că prăbușirea puterii de cumpărare a populației și a cererii globale riscă să împingă recesiunea într-o depresiune pe termen lung, eventual cu fenomene asimilate deflației.

Doar în România, libertarienii din guvern și cei care îi sfătuiesc și îi aplaudă o țin pe a lor: batman-batman, piața reglează totul, să nu ne temem de deflație, că e un concept umflat cu pompa.

Din contră, să ne bucurăm, că prăbușirea prețurilor îi va face pe români să cumpere mai ieftin.

Zău? Ce, gogoși electorale? Sau, eventual, acum e momentul să ne cumpărăm case în SUA, cum eram sfătuiți și la finele lui 2008?

În SUA e prăpăd economic, se fac comparații cu Marea Depresiune din anii ’30. Cum la noi nu prea e criză, așa cum ne anunță guvernanții, putem să îi cumpărăm cu totul pe sărakii aia de americani! Sau nu?

În realitate, fără susținerea puterii de cumpărare a populației, care nu se întrevede deloc, cu un guvern de adepți demenți ai neo-liberalismului extremist, adevărata închidere a economiei abia prin toamnă o să vină, cînd populația sărăcită și fără locuri de muncă nu va mai putea să susțină consumul.

Prin măsurile pe care le-a luat / nu le-a luat, în timpul stării de urgență, guvernul Orban a scăzut inflația pentru firme și a crescut-o pentru populație.

Mai corect spus, puterea de cumpărare a populației a fost sacrificată pentru a finanța firmele.

În timp ce, pe fondul cererii exacerbate, prețul alimentelor a crescut, guvernul a refuzat să plafoneze creșterile de prețuri la produsele de bază, deși era o situație excepțională.

Puterea de cumpărare a populației a scăzut drastic, și ca urmare a creșterii prețurilor la produsele de necesitate, la care nu a putut scade cererea, deși lumea a fost închisă în case, dar și pe fondul reducerii veniturilor în foarte multe cazuri, cu 25% sau mai rău.

De partea cealaltă, firmele private au fost subvenționate cu 75% din fondul de salarii, care reprezintă grosul costurilor.

Pentru ele nu au crescut, au scăzut costurile, plastic spus, a scăzut inflația.

Bașca prețurile mici la carburanți, de care tot firmele au profitat, iar nu oamenii închiși în case.

În consecință, o măsură mai corectă ar fi fost ca o parte din cei 75% -bani dați pentru șomajul tehnic – sa fie acordați direct populației, sub formă de ajutor financiar.

Așa costurile crizei ar fi fost mai echitabil împărțite.

Este vorba despre așa-zișii ”helicopter money”, la care cele mai dezvoltate economii au apelat, pentru a susține puterea de cumpărare a populației și în consecință cererea economică.

La noi, în schimb,au dat bani patronilor și ăia nu i-au dat mai departe, către salariați, așa cum a recunoscut chiar ministrul Muncii.

Etica neo-liberală de criză: nimic pentru oameni, totul pentru capital.

În timp ce alte țări pompează practic bani lichizi în economie și către populație, România este probabil singura țară din lume în care se vorbește despre austeritate.

Limitările ideologice ale autiștilor din guvern pur și simplu nu îi lasă să întrevadă și altă soluție decît austeritatea.

Mai mult decît atît: pandemia de covid este tot ce își putea dori guvernul lui Culaie.

La așa măsuri de austeritate cum vor implementa ei în 2020 nici nu puteau să viseze, în condiții normale.

Pandemia le-a dat doar motivul perfect.

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg