Doar o altă blondă

alina-gorghiu-blonda

Scena politică românească s-a degradat în așa hal, în ultimii ani, încît a ajuns să semene izbitor cu emisunile-concurs de incultură generală de tipul ”Te pui cu blondele”, în care cunoștințele, calitățile și capacitățile diverșilor concurenți sînt trecute prin filtrul unor blonde cu sînii cît mai mari și cît mai la vedere.

Exact ca în emisiunile de tipul celor amintite mai sus, toată lumea trebuie să se raporteze la o Blondă Supremă, vedeta aflată în centrul atenției și care dă verdicte, îi autentifică sau nu, le dă sau nu certificate de bună purtare participanților la jocul politic.

Și nici nu s-a, scuzați, scuturat, bine politica românească de fosta sa Blondă Supremă, plecată pentru o vreme să aprofundeze tainele veceului turcesc, că o nouă pretendentă a ieșit cu nurii doctrinari la înaintare, parcă mai gureșă, mai contondentă și mai țoapă chiar și decît precedenta.

Ca dovadă a supremei lor calități de oameni politici europeni și neprihăniți, ea le-a cerut parlamentarilor liberali să se prezinte la votul din plen, pentru suspendarea imunității lui Dan Șova, tunși, cu batistuțele apretate și cu bilele din dotare expuse ostentativ, iar cei care supurează de nesimțirea să se prezinte ca urmașii politici ai brătienilor au executat întocmai, ca niște pioni depersonalizați ce se află.

Ordinul în sine, precum și ducerea lui la îndeplinire, se constituie într-o bătaie de joc supremă la adresa a tot ce poate însemna cadru democratic, prevederi constituționale, libertate de opinie, precum și reprezentarea fraierilor care se mai încăpățînează încă să se prezinte la vot.

Parlamentul României este încă organul reprezentativ suprem al poporului român, iar parlamentarii au dreptul garantat de Constituție să voteze așa cum le dictează conștiința, cît timp țara noastră mai prezintă măcar mici ifose că ar fi o democrație, iar nu o dictatură militară aflată sub controlul procurorilor.

Dacă Alina Gorghiu, cea care, scuzați, aspiră acum la titlul de Blondă Supremă a politicii românești, vroia să fie procuror și să bage oameni la mititica fără judecată, trebuia să se înscrie la DNA, sub comanda Luluței, nu să încaseze de pomană un salariu de parlamentar, în condițiile în care are cu totul alte preocupări decît cele prevăzute de fișa postului.

Ca toate blondele supreme din emisiunile de prost gust, Gorghiu se lasă furată de iluzia gloriei pe care i-o conferă rolul de instanță superioară oferit de regizori.

Uită însă că regizorii decid totul: și blondele, și rolurile, chiar și veceurile.

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg