Pentru a se descotorosi de contestatarii incomozi, de cei căzuți în dizgrație sau pur și simplu de cei ce aveau ghinionul să stea în calea unor potentați ai vremii, regimul socialist de dinainte de 1990 înființase parchetele speciale, în care proscrișii erau înfierați și puși la zid, etichetați ca ”burghezi”, ”chiaburi” sau ”dușmani ai poporului”, fără dreptul de a se apăra.
Un simulacru de Justiție, ce îi condamna pe adversarii regimului pe repede-înainte, în cel mai profund dispreț pentru drepturile universale ale omului și pentru libertatea și demnitatea celor vizați.
Parchetele speciale au contribuit decisiv la numărul mare de deținuți politici, din cauza cărora regimul socialist din România a fost caracterizat ca unul de factură opresivă și totalitară.
După 1990, o dată cu declararea țării noastre ca fiind una democratică, parchetele speciale au fost desființate, find date ca un exemplu de instituții ce încalcă drepturile fundamentale ale omului și libertatea oamenilor ce vor să trăiască într-o societate deschisă.
Dar, o dată cu demararea procesului de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană și NATO, integrarea europeană și euro-atlantică a României a fost condiționată de înființarea unui nou parchet special.
Așa a luat naștere, în 2002, Parchetul Național Anticorupție, denumit mai tîrziu, între octombrie 2005 și martie 2006, Departamentul Național Anticorupție, pentru ca Monica Macovei, din poziția de ministru al Justiției, să îl redenumească ulterior Direcția Națională Anticorupție și să aducă ”reformele” care au fost foarte controversate, la vremea respectivă.
Astfel, Direcția Națională Anticorupție (DNA) s-a transformat într-o organizație autonomă pe lîngă Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție, al cărei procuror-șef este desemnat politic, de către ministrul Justiției, cu aprobarea Președintelui, iar nu de către organizațiile profesionale ale magistraților, cum se întîmpla înainte de ”reformele” aduse de Monica Macovei.
Ca o consecință firească a acestor ”reforme”, numirea pe filieră politică a procurorilor-șefi ai DNA, respectiv Daniel Morar (numit de Macovei și Băsescu) și Laura Codruța Koveși (numită de Ponta și Băsescu), a transformat Direcția într-un organ de poliție politică, implicat din plin în luptele pentru putere duse de diversele găști politico – economico – securist – mafiote din România.
Cei aflați în tabăra potrivită au beneficiat de clemența DNA, care a ignorat mega-escrocherii de zeci și sute de milioane de euro, în timp ce contestatarii incomozi, cei căzuți în dizgrație sau pur și simplu cei care au avut ghinionul să stea în calea potentaților vremii au sfîrșit aruncați în malaxorul defăimării publice sau, mai rău, la pușcărie.
Locul ”burghezilor”, al ”chiaburilor” și al ”dușmanilor poporului” a fost luat de ”corupți”, de ”adversarii democrației” și de ”spionii ruși”, care au fost aruncați, în pur spirit stalinist, la ”beciul domnesc”, doar pe baza ”suspiciunilor rezonabile” ale procurorilor DNA.
Iar derapajele teribile de la normele democrației pe care le face Direcția în ultimii ani, de cînd la conducere a fost numită Laura Codruța Koveși, nu reprezintă decît apogeul activității unei instituții cu caracter eminamente anti-democratic și de natură totalitaristă.
Țara în care raporturile de putere sînt decise de un Jandarm impus și legitimat doar de Stăpînirea străină, ale cărei unice interese le apără, poate fi numită fără teama de a greși o dictatură militară, în nici un caz o o democrație.
