Cine l-a pus pe Boc pe clanţă?

emilbok

Aşa cum deja se ştie, semnificaţia cuvîntului bok în limba turcă este aceea de rahat. Nici nu se putea un nume mai potrivit pentru un personaj, aflat întîmplător chiar în funcţia de prim-ministru al României, care a reuşit în doar doi ani de cînd se află în prim-planul vieţii politice să răstoarne orice fel de percepţie cu privire la limita maximă la care pot ajunge penibilul, ticăloşia, mîrlănia, pupincurismul, ipocrizia, micimea morală şi, în general, cele mai rele tare de care poate fi acuzat un om, fie el şi politic.

Şi nu e vorba de celebrul rahat turcesc cu fistic, dulce, aromat şi îmbietor. Boc nu poate fi asimilat cu nimic altceva decît cu un rahat spriţat, moale, alunecos şi foarte urît mirositor. Cu un căcat al cărui damf înţepător te urmăreşte şi îţi terorizează nările mult timp după ce ai avut ghinionul sau ai dat dovadă de atîta neatenţie încît să calci în el.

Ce este cu atît mai surprinzător este că emil-bok, deşi un căcat vorbitor, cu ochi şi ochelari, nu se consideră cu nimic mai presus de restul dejecţiilor de rînd şi continuă să mănînce la fiecare apariţie publică mari cantităţi de căcat, în speranţa iluzorie că aşa se va umfla, va creşte în dimensiuni şi va deveni o balegă demnă de luat în seamă. După ce a fost ţara miliardarilor de carton, a patrioţilor de mucava şi a securiştilor revoluţionari cu diplomă, iată că România a mai reuşit o performanţă demnă de luat în seamă pe plan internaţional, aceea de a da lumii primul căcat canibal coprofag.

Mai mult decît atît, căcatul vorbitor aflat în funcţia de premier ţine să îi contrazică prin orice fel de mijloace pe cei care spun că România, că poporul român mai au o şansă datorită fibrei naţionale profunde ce se mai poate găsi încă nealterată în mediul rural, în satele româneşti.

Dacă fibra naţională profundă încă nealterată din satul ardelean Răchiţele nu a fost în stare să nască un alt specimen decît pe emil-bok, un ţărănoi complexat care face sală de sport în comuna natală pe bani publici ca să se simtă şi el important, un nefericit cu sindromul acut al slugii adînc implantat în celulele sale de căcat umblător, care îi pupă neobosit în cur pe toţi şefii dar îî asupreşte nemilos pe cei aflaţi în poziţii ierarhice inferioare, se poate spune că poporul român trebuie să îşi caute renaşterea în altă parte.

Iar dacă principala (măcar teoretic vorbind) funcţie executivă în stat se află în mîinile unuia ca Boc şi românii nu fac nimic să schimbe asta, probabil că revitalizarea poporului român trebuie să mai aştepte. Pentru că se pare că ai noştri conaţionali nu sînt deloc deranjaţi de faptul că iese emil-bok şi se stropşeşte, asemenea unui căcat efervescent, de fiecare dată la ei, de la televizor sau chiar din mijlocul lor, că îi face leneşi, incompetenţi, incapabili şi proşti, în general, că îi tratează ca şi cum ar fi slugile mamei lui de acasă de la ţară, din satul Răchiţele.

O vorbă veche românească spune că “ţiganul, cînd s-a văzut împărat, a omorît şi pe mă-sa şi pe ta-su”. Iată că din păcate ea se poate aplica şi “fibrei naţionale profunde de la ţară.”

Dacă a ajuns un căcat spriţat, un vierme de gunoi, un slugoi trepanat, un pupincurist patentat, un activist nenorocit de partid să ţipe şi să îi tragă la răspundere pe români, probabil că ne merităm soarta.

Şi pentru toate aceste nemernicii emil-bok nu are nici o scuză. Nici măcar aceea că este căcatul lui Băsescu.

Comments

comments

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2018/01/footer.jpg