Puţine lucruri au rămas civile
În acest veac ploios şi militar
Nu zile, ci permisii de zile
Copiii drepţi din mumele lor sar.
Pendulele ca nişte cizme sună
Scrîşnind pe-un sterp şi refuzat nisip
Sînt treizeci de războaie într-o lună
Şi toate poartă moartea în aripi.
Nici moartea nu mai are nici un farmec
În acest veac cu foarte mulţi soldaţi
Sub teii înfloriţi stăm ca sub arme
De stele cînd sîntem mitraliaţi.
De altfel şi de observat e lesne
Şi de simţit pe propriul grumaz
Că de la conştiinţă pînă la glezne
Omul e o manta cu simţuri azi.
Civile au rămas lucruri puţine
Nici inima nu are ritm civil
Şi înregimentarea prinde bine
Civilului prea bleg şi prea umil.
Zîmbiţi, soldaţi, e ceasul învierii
Copiii drepţi din mumele lor sar
Reglementaţi să îşi salute ofiţerii
În acest veac ploios şi militar.
Versuri de Adrian Păunescu