În ziua de azi, pînă și cumpăratul unor becuri a ajuns o ocazie de încordare a mușchilor sociali, de exhibare a poziției sociale!
Eram și eu într-un supermarket cu materiale de construcții și căscam nedumerit ochii la raionul cu becuri, că acum îți prinzi urechile în toate halogenele și ledurile și minunile tehnologice, nu mai găsești un bec cinstit, de 60 de w, ca pe vremea mea.
Și mă trezesc cu un vînzător, pardon, consilier clientela, care mă abordează cu superioritate: ”Vă pot ajuta”?
” – Niște becuri vreau să iau și eu”, răspund eu, destul de neîncrezător.
” – De care?! Premium, intermediare sau ieftine?”, mă scrutează impunător specialistul.
” – A-a-a-a, medii, intermediare, ridic eu din umeri”.
Mi-a aruncat o privire dezgustată, ceva de genul: ”păi tu, cu fața asta a ta, cu pletele astea de boschetar, ridici pretenții la becuri intermediare? ai tu haine pentru becuri intermediare?”, cam așa mă măsura cu privirea.
În cele din urmă, m-a lămurit pînă la loc comanda. Am luat, e adevărat, niște becuri. Dar tot nu m-am prins de cîți wați sint.
Degeaba am făcut eu ceva școală, la viața mea, și pot spune că am trăit destule, în viața asta, dacă nu i-am trezit încrederea realizatului de vînzător din supermarket.
