Liberalizarea pieței de energie, după cerințele Uniunii Europene, este un proces pe care țări cu economii mai puternice și cu nivel de trai mai ridicat decât România l-au amânat sau l-au efectuat gradual, după mulți ani de pregătiri și tranziție. România, țara cu cea mai mare sărăcie energetică a populației, alături de Bulgaria, nu este în niciun caz pregătită pentru liberalizarea completă.
Abrogarea prevederilor Ordonanței 114 din decembrie 2018 a fost prioritatea zero a guvernării liberale. Imediat cum a preluat puterea, la finele anului 2019, după moțiunea de cenzură reușită împotriva guvernului Dăncilă, guvernul Orban și-a mărturisit o datorie de onoare din a scoate plafoanele pentru prețurile la energie impuse de OUG 114.
”Toxica ordonanță 114”, ”ordonanța 114 e otravă pentru economie”, ”ordonanța 114 distruge economia”, ”ordonața 114 crește prețurile la energie” putea fi auzit premierul Orban rostind aproape zilnic.
Prin urmare, liberalii nu au precupețit niciun efort pentru a-și atinge scopul, au dat ordonanțe neconstituționale, s-au luptat la CCR, până la urmă au făcut un gest considerat riscant, din punct de vedere politic, și guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pe un pachet de ordonanțe de urgență care deschideau calea liberalizării totale a pieței de energie din România.
Între aceste prevederi, a fost introdusă inclusiv eliminarea taxei de 2% pe care aceeași infamă OUG 114 o aplica pe cifra de afaceri a companiilor din energie, pentru susținerea financiară a consumatorilor vulnerabili, nu întâmplător denumită ”taxa pe lăcomie”.
Prin liberalizarea totală a pieței de energie, la 1 ianuarie 2021, guvernul de dreapta a promis o scădere a prețului final pentru consumatorul casnic, ca urmare eliminării îngrădirilor ce erau aduse până atunci legilor economiei de piață – cererea și oferta.
Săraci și fuduli
Dacă s-ar fi uitat însă la celelalte țări din regiune, susținătorii pieței libere în energie ar fi văzut că liberalizarea a fost un proces îndelungat și extrem de complicat, cu costuri sociale uriașe, care în cele mai multe cazuri nu a fost dus la finalizare, așa cum o cere Uniunea Europeană, nici după aproape 20 de ani.
Dealtfel, și în România liberalizarea pieței de energie pentru consumatorii casnici a început la data de 1 iulie 2007, alături de alte 12 state ale Uniunii Europene.
Procesul a tot fost amânat, însă, de guvernele ulterioare, din cauza costurilor sociale greu de suportat într-o țară care se bate cu Bulgaria pe ultimele două locuri din UE în ceea ce privește nivelul de trai.
Ordonanța 114 a venit tocmai în acest sens, pentru a contracara presiunile tot mai mari făcute de Bruxelles pentru liberalizarea pieței de energie.
Însă liberalizarea completă nu numai că nu a adus scăderile de prețuri promise de liberali, din contră, facturile la energie electrică și gaze au explodat cu procente formate din două cifre, în vara lui 2021, inclusiv pe piața concurențială, atât de mult lăudată de exegeții pieței libere.
Iar sezonul rece anunță scumpiri și mai mari, care pun îi în mare dificultate nu doar pe cei cu venituri mici, ci virtual întreaga economie românească.
Astfel, legea consumatorului vulnerabil este o temă de discuție falsă, sau în cel mai bun caz insuficientă, atunci când vine vorba de creșteri de prețuri cu procente din două cifre pe piața de energie.
La fel de afectați sunt și consumatorii casnici cu venituri medii, dar și economia națională: tocmai liberalii care dețin azi guvernarea vorbeau în 2018, când PSD creștea nivelul salariilor, despre colapsul economiei românești, care ar fi devenit necompetitivă pe plan internațional, din cauza creșterii costurilor de producție.
Acum, când liberalizarea bruscă și deloc pregătită a pieței de energie a făcut ca sumpirile din domeniu să se resimtă, într-un adevărat efect de avalanșă, normal dealtfel, la nivelul întregii economii, nu mai îngrijorează pe nimeni de la PNL prăbușirea competitivității pe plan internațional a economiei românești.
Liberalizarea cu prețuri reglementate
O privire sumară la liberalizarea pieței de energie în țările din sud-estul Europei relevă faptul că nicăieri statele nu au cedat peste noapte total controlul, lăsând consumatorii la voia furnizorilor de energie.
În Bulgaria, Polonia sau sau Ungaria piața este numită liberalizată, pentru a face pe plac Uniunii Europene, dar există încă prețuri reglementate de stat pentru consumatorii casnici, iar producătorii publici de energie dețin cote importante pe piață, pe care o pot controla fără probleme.
Guvernanții actuali de la București ar fi putut să țină cont de exemplul Bulgariei, unde privatizarea companiilor de stat din energie și o liberalizare peste noapte a pieței au condus la masivele revolte de stradă din 2013, care s-au soldat cu căderea guvernului după mai multe luni în care zeci de mii de oameni au protestat în toate orașele importante ale țării.
Astfel, protestele din 2013 împotriva primului cabinet Borisov au început în ianuarie, la Blagoevgrad, unde oamenii revoltați și-au aprins în stradă facturile la energie electrică și apă caldă. Revolta s-a întins în peste 30 de orașe, inclusiv capitala Sofia, soldându-se cu demisia cabinetului condus de Boyko Borisov pe 20 februarie 2013.
Revoltele din Bulgaria
Revolta împotriva facturilor uriașe s-a transformat ulterior într-o mișcare non-partizană îndreptată împotriva sistemului politic. Evenimentele au inclus din păcate mai multe auto-incendieri, dintre care cinci au fost fatale, demonstrații spontane și un puternic sentiment general împotriva întregii clase politice.
Până la jumătatea lunii februarie, zeci de mii de bulgari cereau în stradă naționalizarea monopolurilor private de pe piața energiei, eliminarea intermediarilor și distribuirea energiei electrice prin compania bulgărească de stat NEK EAD, precum și declasificarea tuturor contractelor încheiate între guvern și companiile private din energie, considerate de opinia publică din Bulgaria a fi oneroase.
Distribuția energiei electrice se făcea în Bulgaria prin monopolul de stat, până în 2005, când guvernul de la Sofia a vîndut 67% din companie către trei companii străine: germanii de la E.ON, austriecii de la EVN Group și cehii de la CEZ Group.
În 2011, E.ON și-a vîndut subsidiara din Bulgaria către compania privată cehă Energo-Pro, iar în anul următor statul bulgar și-a vândut participația pe care o deținea la CEZ. În consecință, EVN, CEZ și Energo-Pro au ajuns să dețină monopolul regional pe piața de energie, ca o urmare directă facturile bulgarilor dublându-se peste noapte.
Trebuie menționat faptul că statul bulgar și-a vîndut și infrastructra de distribuire a energiei către acești operatori privați, pierzând total controlul asupra managementului și profiturilor.
Solicitările protestatarilor din stradă nu au fost îndeplinite, prin urmare revoltele au continuat în toată țara și după demisia guvernului Borisov, zeci de mii de oameni cerând schimbarea modelului politic și naționalizarea sectoarelor economice strategice.
Presiunile Comisiei Europene
Azi furnizarea energiei către consumatorii casnici nu este în întregime liberalizată în Bulgaria, cum cere Uniunea Europeană, existând prețuri reglementate prin care clienții sunt puși la adăpost de posibilele abuzuri ale companiilor din energie.
Bruxellesul face în continuare presiuni pentru eliminarea acestor prețuri reglementate, dar factorii de decizie de la Sofia sunt preocupați mai mult cu diversificarea ofertei de energie, în anii care au trecut apărând pe piață numeroși producători de energie verde.
În ciuda presiunilor făcute de Uniunea Europeană, consumatorii casnici au încă dreptul de a opta pentru prețurile reglementate de stat sau ofertele de pe piața liberă.
Trebuie menționat faptul că, alături de România, Bulgaria are cea mai săracă populație din punct de vedere energetic din Uniunea Europeană: sărăcia energetică face referire la dificultatea sau imposibilitatea consumatorilor de a-și achita facturile din energie.
Ungaria și Polonia
În Ungaria există o continuă dezbatere asupra liberalizării pieței de energie pentru consumatorii casnici, care nu este considerată a fi suficient de matură pentru eliminarea oricărei forme de control al statului.
Plafoanele pentru prețurile la energie pentru clienții casnici au fost reintroduse în 2010, după doi ani de încercare eșuată a liberalizării complete, conform cerințelor Uniunii Europene.
În timp ce alte țări s-au avântat fără ezitări pe calea liberalizării pieței de energie, guvernul de la Budapesta a decis să reintroducă reglementări stricte impuse de stat pentru consumatorii rezidențiali, chiar după ce reformele fuseseră finalizate.
Există trei perioade legate de liberalizarea energiei în Ungaria: 2004 – 2008, în care s-a efectuat tranziția de la un sistem centralizat la unul liberalizat, 2008 – 2010, în care piața a fost complet liberalizată, respectiv 2010 – prezent, perioada post-liberalizare.
În Polonia, liberalizarea a urmat cerințele Uniunii Europene într-o măsură mai mare. Totuși, guvernanții de la Varșovia au opus și opun încă o rezistență hotărâtă în privința reformelor legate de mixul energetic al țării, bazat în mare măsură pe arderea cărbunelui, pentru că o accelerare a decarbonatării acestuia ar conduce la o creștere semnificativă a costurilor de producție a energiei.
Mai mult decât atât, dacă pentru producătorii de energie nu există plafonări ale costului de producție impuse de stat, furnizorii de ultimă instanță către consumatorii casnici au fixate plafoane de preț pe care sunt obligați să le respecte cel puțin până în 2023.
Franța nu se grăbește
Liberalizarea pieței de energie este o prioritate pentru Uniunea Europeană încă din anii 90. Argumentația de ordin economic este bazată pe creșterea competiției orizontale și verticale între jucătorii de pe piață, ceea ce ar trebui să conducă la o mai bună bunăstare, atât din punct de vedere social, cât și în problemele de mediu.
Totuși, costurile sociale ale reformelor fac ca economii mult mai dezvoltate, în țări cu nivel de trai net superior celui din România, să amâne procesul.
Franța, de exemplu, a început procesul de liberalizare a pieței de energie în 1999. În 2012, 64% din energie era încă vândută la prețuri reglementate.
Piața de energie din Franța are un grad înalt de concentrare, dat fiind faptul că în mixul energetic o parte însemnată este deținută de energia atomică. 95% din rețeaua de distribuție a energiei în Franța continentală este deținută de autoritățile centrale sau locale.
Comisia de reglementare a energiei stabilește tarife pentru vânzarea de gaze către consumatorii casnici.
Electricite de France – EDF este cea mai importantă companie de utilități din Franța, fiind deținută de statul francez. În acest moment în Franța este o vie opoziție publică împotriva proiectului ”Hercule”, prin care guvernul francez încearcă spargerea companiei în mai multe unități, în numele liberalizării pieței. Președintele Emmanuel Macron este numit în presa franceză ”groparul EDF”.
Modelul Thatcher
Uniunea Europeană a început liberalizarea pieței de energie în 1996, proiectul fiind inspirat de politicile neo-liberale ale premierului britanic Margaret Thatcher. Astfel, Germania a devenit prima țară europeană care și-a transformat sistemul energetic dintr-un monopol de stat într-o piață liberă.
Astăzi, prețul la electricitate pentru gospodării este de două ori mai mare decât înainte de liberalizare.
Susținătorii măsurii o apără însă în continuare, arătând că marele avantaj pentru consumatori este acela de a-și putea schimba furnizorul.
