Exploatarea, abuzul și sărăcia sînt ”civilizația” UE! -IX-

Să nu avem vorbe la proces: Moscova nu are nici o legătură, Comisia Europeană poartă toată vina pentru haosul din zona energiei în Uniunea Europeană și sărăcirea în ritm alert a populației.

Ba poartă chiar o triplă vină, în condițiile în care birocrații demenți de la Bruxelles au acționat pe trei căi separate pentru a provoca dezastrul de azi: scumpirea certificatelor verzi, politicile utopice legate de așa-zisa liberalizare a pieței de energie și datul cu bățul prin gardul lui Putin.

Credeți că întîmplător Germania este disperat dependentă de gazul rusesc?

Nu, a ajuns așa după zeci de ani de politici falimentare, după ce și-a distrus sistemul energetic național mizînd mult mai mult decît era cazul pe soluții utopice, cum ar fi energia eoliană, solară sau biomasa.

Nu doar sistemul energetic l-au făcut nemții praf, ci și propria agricultură, flora și fauna din mediul rural, ca și peisajul specific, cultivînd de-a-n proasta biomasă, pentru ca ulterior să ajungă la concluzia că biomasa, în urma procesului specific de fermentație, pentru obținerea energiei electrice, emite mai multe gaze de seră decît energia convențională.

Iar minunatul proces de liberalizare a pieței de energie s-a soldat cu realitatea că facturile gospodăriilor casnice se află la un nivel dublu în comparație cu cele de dinainte de liberalizare.

Asta nu a contat la Bruxelles, ci doar încăpățînarea criminală de a impune artificial utopiile neo-liberale, în interesul companiilor private și în dauna populației.

În România, patibularul ăla de Virgil Popescu, ministrul Energiei, nu își vede nici o vină pentru explozia facturilor la energie.

Nu el, nu guvernele în care a fost ministru, nu liberalii, nu Cîțu, nu Orban, nu, nu ei sînt de vină, ci ANRE.

Și, normal, PSD și Federația Rusă.

Rar o așa colecție de specimene abjecte cum poate fi întîlnită în menajeria care a pus stăpînire pe Palatul Victoria.

Cît de tîmpit poți să fii tu, Virgil Popescu, să iei toate măsurile pentru dereglementarea pieței de energie, să închizi capacități de producție a energiei, să faci totul ca să explodeze prețurile la energie, să bagi românii în sărăcie și economia în colaps și pe urmă să dai vina pe ruși?

Cretinul ăsta trebuie judecat și condamnat, alături de alți doi-trei, Orban, Cîțu, Iohannis, Năsui și alții pentru subminarea economiei naționale.

Au fost numeroase avertismente, din toate părțile, că se va întîmpla asta, iar ei și-au văzut, ca niște adevărați criminali economici, de planurile demente.

Birocrații de la Bruxelles, alături de slugile lor din guvernele naționale, ar trebui să plătească cel puțin cu funcția, dacă nu și cu libertatea pentru imensul prejudiciu pe care l-au adus pentru sute de milioane de oameni din Europa.

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg