Crește economia ca la nuntă, cu chiuituri!

Eu nu vreau să îi mai aud pe liberali, în general, pe cei ”de dreapta”, cum se plîng că PSD nu alocă bani pentru investiții, în cadrul programului de guvernare.

Păi doar anul ăsta au prevăzut investiții de șase miliarde dolari! În armament, e adevărat, și în economia partenerilor strategici, dar tot investiții se cheamă.

Așa că cei care exultă că România cumpără armament de miliarde și miliarde coco să nu mai vină cu vrăjelile astea cu mediul de afaceri, cu climatul de business, cu fragilitatea pieței, cu volatilitatea bursei, cu impredictibilitatea, cu terenul greu pentru investitorii străini ș.a.

Cumpărăm armament de șase miliarde? Cumpărăm! Alocăm 2% din PIB pentru armele americanilor? Alocăm!

Economia noastră este deci cît se poate de solidă, tocmai și-a cumpărat convertibilitatea în democracy!

Nu este deci de mirare că România este iar Tigrul Europei în privința creșterii economice, avînd în vedere că achiziția de armament contribuie la avansul PIB.

O să avem în 2017 și în anii care vin o creștere economică de nu o să putem duce! Economie nu o să avem, dar să nu ne mai luăm de la amănunte din astea nesemnificative.

Numai în țara noastră putea să se inventeze creșterea economică fără economie.

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg