Imediat după Al Doilea Război Mondial, Marea Britanie a fost prima țară din Europa care a implementat sisteme de asigurări sociale, de sănătate și de pensii moderne, menite să asigure un nivel satisfăcător al calității vieții pentru cetățenii săi.
Sistemele de asigurări sociale se bazau pe un nou principiu, acela al SOLIDARITĂȚII, plecînd de la premiza de bun-simț că o societate trebuie să îi sprijine pe membrii săi aflați, din cauze obiective sau subiective, în incapacitatea de a-și cîștiga pîinea prin muncă.
Vorbim de copii, bătrîni, bolnavi, chiar și de cetățeni care, deși în deplinătatea forțelor fizice, trec temporar printr-o perioadă mai puțin fastă, din alte puncte de vedere.
Principiul solidarității a fost, ulterior, adoptat de majoritatea țărilor Europei occidentale, sistemele de asigurări sociale, medicale și de pensii fiind susținute financiar de la bugetul central.
Doar după intervenția F.M.I. și a profeților globalizării neo-liberale a apărut noua abordare, principiul contributivității, în care un cetățean ar urma să aibă dreptul la asistență socială, medicală sau pensie doar în limita sumelor plătite de el prin contribuțiile sociale.
Prin urmare, în toate țările în care a fost introdus principiul contributivității, sistemele de asigurări sociale sînt în prezent în colaps, pe fondul îmbătrînirii populației în Europa, dar și ca urmare a caracterului utopic și anacronic al teoriilor neo-liberale.
În afară de diversele contribuții și prestații pentru sistemele de asigurări sociale, cei mai mulți dintre cetățeni sînt nevoiți să plătească Statului numeroase taxe și impozite. Ei au astfel dreptul să primească de la bugetul public sprijin pentru asigurarea serviciilor sociale, medicale sau a unei pensii decente, atunci cînd bugetele de asigurări sociale nu permit acest lucru.
Țările care au adoptat principiul solidarității au făcut-o pentru că și-au dorit o societate de mămicuțe, bebeluși (sic!), pensionari și orice altă categorie de cetățeni fericiți, sănătoși și îndestulați.
Statele naționale, țările, trebuie să fie ale oamenilor care trăiesc în ele, iar banii publici trebuie să meargă către bunăstarea cetățenilor, nu către corupția instituționalizată adusă de guvernările corporatiste.
”Principiul contributivității”, atunci cînd vine vorba de sistemele de asigurări sociale, medicale și de pensii din România, este o marotă propagandistică preluată de toți semidocții de azi, care au acumulat cunoștințe economice și de arhitectură socială doar urmărind emisiunile sau cugetările unor profeți nefaști ai globalizării neo-liberale, precum Moise Guran, Lucian Mândruță sau Cătălin Tolontan.
Banii românilor și ai României trebuie să meargă către români, nu către corporațiile străine sau către militarizarea Statului și achiziționarea de armament, în numele Stăpînirii străine!
